Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, va fi cercetat în libertate în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, în urma audierilor începute joi la sediul DIICOT Bucureşti, informează Mediafax.
Şaramet a fost lăsat să plece de la DIICOT, vineri, în jurul orei 00.15. Foarte probabil, însă, el va fi chemat, în perioada următoare, pentru a da noi declaraţii, informează Mediafax citând surse judiciare.
Şaptesprezece persoane, printre care Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, şi Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE, au fost reţinute, joi, în acelaşi dosar, potrivit aceloraşi surse.
Toţi cei reţinuţi pentru 24 de ore au fost duşi în arestul central al Poliţiei Capitalei, urmând ca vineri să fie prezentanţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
La audieri au fost aduse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet şi angajaţi ministeriali, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.
Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diacon