DIICOT audiază joi o sută de persoane, într-un caz de fraude bancare, estimate la 22 de milioane de euro. Printre suspecţi se află şi angajaţi ministeriali. Anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţilor acestora în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.
Suspecţii din acest dosar de fraudă bancară sunt acuzaţi că ar fi obţinut ilegal de la Ministerul Economiei, în baza unor documente false, bani pentru achiziţia de utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit DIICOT.
Activitatea infracţională a fost sprijinită între alţii de către Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, precum şi de vicepreşedintele unei unităţi bancare şi trei angajaţi în Ministerul Economiei.
Valoarea totală a prejudiciului este estimată la 22 de milioane de euro. La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism–Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse o sută de persoane, pentru a fi audiate.
DIICOT audiază joi o sută de persoane, într-un caz de fraude bancare, estimate la 22 de milioane de euro. Printre suspecţi se află şi angajaţi ministeriali. Anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţilor acestora în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.
Suspecţii din acest dosar de fraudă bancară sunt acuzaţi că ar fi obţinut ilegal de la Ministerul Economiei, în baza unor documente false, bani pentru achiziţia de utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit DIICOT.
Activitatea infracţională a fost sprijinită între alţii de către Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, precum şi de vicepreşedintele unei unităţi bancare şi trei angajaţi în Ministerul Econom