Părintele Gheorghe Calciu e un exemplu atipic de rezistenţă anticomunistă. Unii comentatori l-au enumerat printre „disidenţi”, categorie care, desigur, îşi are aura ei.
„Disident” însă este insul care are o altă opinie sau poziţie decât a grupului din care face parte. Or, Preotul Calciu nu a făcut parte niciodată din partidul comunist român. Era profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti când s’a făcut cunoscut (mai precis, a devenit imediat celebru) prin Scrisorile către tineri, în care comunismul era denunţat cu evidentă transparenţă, ceea ce, desigur, i-a atras dizgraţia şi represaliile celor vizaţi.
Făcea parte însă din generaţia destinată nu doar temniţei, dar şi sinistrei reeducări de la Piteşt, pusă la cale şi dirijată de tot ceea ce comunismul avea mai abject. Una era să petreci ani grei de închisoare laolaltă cu camarazii aceleiaşi suferinţe, şi chiar luni de tăcută recluziune într’o celulă izolată, şi alta să treci prin convulsiile fizice şi morale provocate de proprii tăi camarazi deveniţi diavoli şi, până la urmă, istovit, să te pomeneşti asemenea lor. Sunt traume sufleteşti pe care numai un erou le poate depăşi, dar care îi rămân pe viaţă în cârcă, asemenea unei jivine cu ghiarele înfipte în grumaz. Părintele Calciu ştia că o cădere poate fi depăşită numai prin asumarea ei conştientă şi responsabilă, şi aceasta l-a făcut, până la urmă, victorios.
Se spune că Dante, după ce devenise autorul Divinei Comedii, era şuşotit de trecătorii care-l vedeau pe stradă:
– Iată-l pe omul care a fost în iad!
Din cerul în care se află acum, Părintele Calciu îi poate spune Dreptului Judecător:
Et in inferno ego!
Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul școlar și universitar 2012-2013, și-au despus dosarul 130 de candidați din întreaga țară. Pentru a st