Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bucătăreasă de la Spitalul Rădăuţi ŞI-A TĂIAT VENELE când era audiată pentru furt de alimente

Publicat in Gandul, joi 1 noiembrie 2012 ·

O bucătăreasă a Spitalului Municipal Rădăuţi şi-a tăiat venele de la o mână în faţa comisiei de disciplină care verifica cine a furat alimente din raţiile zilnice ale pacienţilor, femeia suferind răni superficiale şi fiind internată în secţia de psihiatrie.

Directorul Spitalului Municipal Rădăuţi, Dorin Ţibeică, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că o angajată a blocului alimentar al spitalului a fost cercetată prealabil pentru o abatere disciplinară în legătură cu dispariţia de alimente din raţiile pacienţilor.

El a spus că în urma unui control făcut duminică a constatat că în vestiarele unei bucătărese şi ajutorului de bucătăreasă sunt ascunse mai multe alimente din hrana destinată bolnavilor internaţi.

Controlul a fost făcut înaintea distribuirii hranei, în condiţiile în care conducerea spitalului avea informaţii că mai ales în week-end se sustrag alimente. Astfel, au fost găsite alimente care ar fi trebuit date pacienţilor în cursul acelei zile, dar şi alimente care ar fi trebuit date în cursul săptămânii precedente.

Ţibeică a precizat că în cursul zilei de miercuri una dintre cele două angajate suspectate că fură alimente a fost chemată la comisia de disciplină care face o anchetă prealabilă, iar în timp ce era audiată femeia a scos un cuţit cu care s-a rănit la mâna stângă. El consideră că gestul a fost premeditat pentru că femeia a venit în sala de audieri cu un cuţit.

"A fost o rană superficială. Prin acest gest a vrut să facă mai mult spectacol. Probabil că supărarea a fost prea mare", a spus directorul spitalului.

El a menţionat că femeia este internată în secţia de psihiatrie, unde i se acordă îngrijiri medicale.

Potrivit sursei citate, femeia mai avea aproape două luni până la pensionare.

O bucătăreasă a Spitalului Municipal Rădăuţi şi-a tăiat venele de la o mână în faţa comisiei de disciplină

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°