Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişul rămâne, deocamdată, sponsor fără beneficii directe la pârtia de la Semenic

Publicat in Timpolis, joi 1 noiembrie 2012 ·

În ultimele două şedinţe de plen ale Consiliului Judeţean s-a luat în discuţie, printre altele, şi desemnarea reprezentării C.J. Timiş în consiliul de admi­nis­traţie al societăţii Schilift, care gestionează instalaţia de schi-lift de pe pârtia de schi Semenic, din Caraş-Severin. Cu toate că din această activitate se obţin pe timp de iarnă venituri deloc neglijabile, C.J. Timiş, spun reprezentanţi ai Comisiei Econo­mice nu încasează niciun leu.

Profit reinvestit

Povestea participării C.J. Timiş în tot felul de parteneriate public-private şi societăţi comerciale din care nu obţine venituri a fost luată în discuţie în mod constant în ultimii ani. Deşi s-a convenit lichidarea acestor partene­riate din care nu se obţineau bani, mă­surile concrete au întârziat să apară. La ultimele două şedinţe de plen, s-a luat în discuţie doar schimbarea repre­zentanţilor în consiliile de adminis­traţie la aceste societăţi. Printre ele se regă­seşte şi societatea Schilift, care gestio­nează instalaţia de schi-lift de pe pârtia de schi de pe Semenic, din Ca­raş-Se­verin, şi unde, spun reprezen­tanţi ai Comisiei Economice a C.J. Timiş, deşi administraţia judeţeană a investit su­me deloc mici, nu primeşte dividende, profitul fiind reinvestit în zonă.

„Deşi nu s-a mai discutat concret la ultimele şedinţe de această problemă a acestor societăţi, ci doar de desem­narea de reprezentanţi în consiliile de administraţie, ea va fi analizată în perioada următoare”spune preşedin­tele Comisiei Economice a C.J. Timiş, Gheor­ghe Bologa. În ceea ce priveş­te socie­tatea Schilift, mai spune Gheor­­ghe Bologa, nu s-au primit dividene, profitul fiind reinvestit în zonă. Acesta anunţă că C.J. Timiş va invita în plen reprezen­tantul societăţii pentru a explica situaţia.

770.000 de lei, investiţie transjudeţeană

În urmă cu şapte ani, C.J. Timiş, şi nu C.J. Car

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după ședința informală în care s-a decis sprijinirea lui Nicușor Dan: „Stalin ar fi foarte mândru de acești băieți” / La ce măsură vrea să apeleze

HotNews acum 5 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, a transmis joi seară un mesaj video în care afirmă că intenționează să apeleze la un „vot universal” din partea membrilor partidului, pe tema candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din luna mai. Reacția ei a venit du

VIDEO Un elicopter s-a prăbușit în râul Hudson, la New York

HotNews acum 5 ore
Un elicopter s-a prăbușit joi după-amiază în râul Hudson, la New York, potrivit pompierilor și poliției, care nu au oferit un bilanț imediat al victimelor, relatează AFP. „Am primit un apel la ora (locală) 15:17 cu privire la un elicopter în apă”, a

Victor Ponta, după ce a fost somat de Marcel Ciolacu să se retragă: „Îl asigur că voi fi ales președinte și îl voi da afară”

HotNews acum 9 ore
„Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă rapid din funcția de premier – altfel îl voi da eu afară după ce ajung președinte!”, a reacționat joi, într-o declarație pentru HotNews, Victor Ponta, după ce Marcel Ciolacu i-a cerut anterior în cursu

A murit legendarul Leo Beenhakker, fostul antrenor al lui Gică Hagi la Real Madrid. Reacția „Regelui”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
A murit legendarul antrenor olandez Leo Beenhakker, câștigător a 12 trofee într-o carieră în care le-a pregătit, printre altele, pe Real Madrid, Feyenoord și Ajax. Sub îndrumarea olandezului, Hagi a înscris 11 goluri într-un total de 27 de meciuri „

Liviu Dragnea: Victor Ponta bate câmpii, ca orice mitoman. Belgradul era atunci deja inundat, nu mai avea cu ce să ajute / „Motivul real” pentru care și-a luat Ponta cetăţenia sârbă

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Liviu Dragnea, care a deţinut funcţia de vicepremier când Victor Ponta era în fruntea Guvernului României, afirmă că Ponta „suferă de mitomanie” şi „denaturează adevărul în avantajul lui”. Reacția lui Dragnea vine după ce Ponta a decl

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

HotNews acum 8 ore
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, scrie AFP. Casa

Victor Ponta: Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier - altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge preşedinte/ Şi, spre deosebire de alţii, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta afirmă că Marcel Ciolacu ”ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier”, adăugând că, în caz contrar, îl va demite când va ajunge preşedinte. ”Şi, spre deosebire de alţii, n

Ministerul Mediului, prezentând datele unui studiu: Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de judeţe, în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun

News.ro acum 11 ore
Datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi de oficialii Ministerului Mediului, arată că în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun. Reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat, joi, rezultatele preliminare ale s

Florin Bercean a fost ales președinte al Federației Române de Judo

Ziua Constanta acum 6 ore
Tehnicianul Florin Bercean a fost ales, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Judo, în cadrul Adunării Generale de alegeri care are loc la Râmnicu Vâlcea. El a fost votat de 106 membri, în timp ce contracandidatul său, George Teșelea

David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
David Popovici (20 de ani) a câștigat al doilea titlu național în 2025, impunându-se în proba în care este campion olimpic en-titre, cea de 200 m liber. David Popovici nu va concura vineri la Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori I-I

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-2°/12°
sâm.

4°/9°
dum.

5°/14°
lun.

5°/17°
Iasi
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/15°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-3°/16°
sâm.

7°/14°
dum.

4°/18°
lun.

8°/16°