În urmă cu doi-trei ani, scriam – tot în Dilema veche („Poveste doctorală“) – despre păţaniile unui fost coleg (specialist în aeronautică) din timpul susţinerii tezei sale de doctorat. Vă amintiţi, probabil, omul nostru nu prea avea „aderenţă“ la realitatea protocoalelor academice româneşti şi, pe fondul unor coincidenţe suprarealiste, ajunsese să provoace o veritabilă comedie a erorilor în orele de agapă ce au succedat întrunirea universitară ca atare. Anii au trecut şi personajul în cauză a devenit mult mai pragmatic, încercînd să se raporteze la dinamica lucrurilor, într-un mod adecvat. Este posibil ca şi mariajul să-l fi adus, oarecum, cu picioarele pe pămînt. Totuşi, viaţa amicului meu luă, din nou, o turnură interesantă în momentul în care tînăra sa soţie (chimistă) se află în faţa trecerii propriului doctorat. Proaspăta familie decise că nici un detaliu al protocolului academic nu va fi, de data aceasta, ratat.
DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă S'il vous plaît, monsieur Supermarket transilvan O dilemă (veche), RATP Amîndoi (doctor şi doctorandă) se implicară energic în organizare, descoperindu-şi, pas cu pas, nebănuite abilităţi administrative. Soţul se ocupă integral de cazarea oaspeţilor şi de restaurante, iar soţia alese să conducă ostilităţile pe frontul cumpărăturilor şi al diverselor ornamente. Fură rezervate camere (luxoase) la unul dintre cele mai şic hoteluri din Capitală. Mesele festive erau programate la localuri cu ştaif, iar meniurile urmau să fie „de cinci stele“. A fost angajată şi o importantă firmă de catering pentru protocolul de după susţinere, în interiorul căruia publicul să aibă ocazia să ciocnească o cupă de şampanie şi să ronţăie, eventual, o aripioară de pui picantă. În sfîrşit, doctoranda în chimie cumpără ea însăşi cantităţi masive de cafea, pateuri, saleuri şi baclavale, menite să îndestuleze comisia pe parcursul orelo
