Nu, monarhia nu este chemată azi să salveze România, ci doar pe cei care ne-au furat speranţele.
După o vară politică incendiară, oscilând între dictatura majorităţii parlamentare şi rezistenţa, nu fără fisuri, a statului de drept, mai precis: a legilor şi instituţiilor care îl fac posibil, iată că ne aflăm în faţa unui nou anotimp. Propunerea, la început doar sugerată, apoi formulată ca atare, de reluare a discuţiei despre monarhie în România, dezvăluie cel puţin trei dileme şi tot atâtea pericole. Cea mai evidentă dilemă este legată de maniera prin care actuala putere poate scăpa, în sfârşit, de preşedintele ales. Sigur, nu trebuie să aşteptăm proclamarea Regatului de la o zi la alta. Asistăm mai curând la un joc de imagine: cel care s-a comportat neelegant (elegant formulat!) cu ultimul monarh al României este pus în antiteză - gen Mircea cel Bătrân versus Baiazid - cu un adevărat gentleman. Inutil să ne întrebăm cine câştigă. Pericolul acestei strategii rezidă în invocarea monarhiei constituţionale de către lideri care nu au înţeles nici măcar cum trebuie să funcţioneze ordinea democratică în general. Cu alte cuvinte, tema aruncată în spaţiul public este un paravan şi arată, pentru cine vrea să vadă, că nimeni dintre cei din prima linie nu îşi asumă consecinţele recentelor lupte politice. Regele serveşte drept alibi.
A doua dilemă este legată de mesajul pe care actualele partide de la putere îl pot vehicula în alegerile parlamentare din decembrie. Or, după referendumul eşuat, după golirea treptată de sens a mult invocatei participări în masă a opozanţilor preşedintelui în funcţiune, după scandalul internaţional provocat de nefericita joncţiune dintre prostie şi tenacitate, după seria de măsuri guvernamentale neinspirate, în răspăr cu urgenţele şi realităţile momentului, după numiri controversate şi gesturi de superbie inutilă - actualei guvernări
