Pledoaria în favoarea ridicării unui edificiu în care să se desfăşoare activitatea membrilor Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România este susţinută cu ardoare de dl conf. dr. Corneliu Zeana.
Profesiune străveche, medicina s-a bucurat dintotdeauna de un înalt prestigiu, Apollo, aflat deasupra lui Asklepios, patrona, alături de celelalte arte, şi medicina. Arta medicului este însă cuprinsă în relaţia duală medic–pacient, în timp ce toate celelalte arte au adresabilitate universală, tind să bucure sufletul şi să înalţe omenirea în ansamblul ei. Pe lângă valoarea sa profesională, medicul este şi un reper, un relief cultural de primă mărime în societate. Mari consumatori de artă, aşa cum îi întâlnim în sălile de concert, în galeriile de pictură şi sculptură, dar mai cu seamă îi percepem drept cititori, ca oameni ai cărţii, medicii sunt pe de altă parte şi creatori de artă, în toate domeniile şi, din nou, mai cu seamă în cel al literelor. Fără îndoială, creaţia se cere sprijinită, marile opere de artă s-au realizat în cadrul acestei condiţionări indispensabile. Perioadele de înflorire a artelor au fost cele în care creatorii au beneficiat de un mecenat consistent, dar şi de o largă acoperire/cuprindere/receptare din partea ansamblului social al epocii. În afara acestor condiţii, arta Renaşterii, pentru a oferi un singur exemplu, n-ar fi putut înflori în splendoarea cunoscută. Înalta artă a medicului, arta tămăduirii, se îngemănează adesea cu alte arte, relaţia de reciprocitate şi îmbogăţirea sufletească este evidentă în această asociere, dar planul material contrastează adesea cu cel creator de valori culturale, deoarece medicul artist este silit să-şi împartă dihotomic timpul. Mi-l amintesc pe doctorul Ermil Nichifor, cel care a dirijat şi coagulat ani de-a rândul Orchestra Medicilor, îl văd parcă şi acum străbătând Bucureştii
