EXCLUSIV WEB Într-o atmosferă de club, personaje cu moartea în suflete îşi exhibă (ne)fericirea. Dansează, beau, râd, se urcă pe mese. Sunt îmbrăcaţi modern, trendy, ţipător - apariţii cu totul nonconformiste, până la ultimul act. Astfel, şi-a imaginat regizorul Radu Alexandru Nica piesele lui Neil LaBute "Furiile & Marele război", în spectacolul "CUPLUtoniu".
Montat la Teatrul German de Stat din Timişoara, "CUPLUtoniu" a avut ieri două reprezentaţii la Clubul La Scena, din Capitală. Pe muzica lui Vlaicu Golcea şi coregrafia lui Florin Fieroiu, actorii Horia Săvescu, Silvia Torok, Daniela Torok, Alex Halka, Olga Torok, Eniko Blenessy, Georg Peetz joacă în trei poveşti total diferite, în trei spaţii ale clubului. Se întâlnesc doar pe hol, într-un dans comun şi-o atmosferă de petrecere.
Un amestec "alchimic" de realitate şi ficţiune, în care personajele rup brechtian firul dramatic şi conversează în timp real cu spectatorii, e topit într-o încercare de a explora limitele convenţiei teatrale şi natura dragostei sau, mai degrabă, felul cum se leagă şi se dezleagă firele relaţiilor interumane, "CUPLUtoniu" este una dintre puţinele montări din peisajul teatral din România care-şi depăşeşte genul, spun creatorii spectacolului.
Primul act. Doi tineri s-au "cunoscut" pe net. El (Horia Săvescu), un criminal în serie, cu nişte ochi expresivi. Ea (Silvia Torok), victima acestuia, o fată cu codiţe, draguţă şi cochetă. Par că se joacă, aleargă, dansează. Vorbesc în română şi în germană, alternativ. O alegorie a morţii năstruşnice şi adolescentine. "Cuplarea" pe net poate să fie însă periculoasă, plonjările din joacă în necunoscut pot să fie periculoase.
Al doilea act. Jimmy (Alex Halka), în "Furiile", după o ceartă cu prietena sa, Paula (Daniela Török), vine împreună cu sora sa, Jamie (Olga Török), la discuţia de împăc