Campania electorală a început să scoată la iveală obiceiuri despre care se credea că aparţin unor vremuri de mult apuse. Nici în volumul „Omagiu” dedicat în anii ’80 unei aniversări a lui Nicolae Ceauşescu nu întâlnim ceea ce se poate cici acum în Monitorul de Roman, unde apere un interviu care ar putea fi întitulat „Cântare Elenei Udrea”.

De la „Brav cârmaci al ţării mele..” la „romantica” Elena Udrea

„Brav cârmaci al ţării mele...” sau „Elena Ceauşescu, omul ce întruchipează pe vecie/Femeia acestei naţii, atât de plină de virtuţi...” sunt texte care pălesc faţă de întrebările pe care un ziarist (?!?) de la Monitorul de Roman le pune într-un interviu (fără vreo menţiune publicitară sau electorală) luat Elenei Udrea. Un interviu – nu ştim autorul, pentru că nu este semnat – care se poate constitui în material didactic noul cult al personalităţii promovat la 23 de ani de la căderea lui Ceauşescu.

Primele două întrebări au menirea de a arăla latura roamntică a Elenei Udrea:

Reporter: Cît de departe sînt anii în care „codana“ Elena Udrea se ascundea sub umbra răcoroasă al vreunui tei din crîngul de la Buzău, atunci cînd iesea de la cursurile Liceului „B. P. Hasdeu“, pentru a se plimba de mînă cu un băiat care-i recita poezii de

dragoste?

Rep.: Care e poezia de dragoste pe care o păstrează si acum într-un coltisor al sufletului, ca pe o taină ce o ascunzi de toti cei din jur? Si cum arăta colegul care i-a recitat-o prima oară?

Răspunsurile sunt geniale şi este greu de crezut că aparţin intrvievatei. Cităm doar un scurt pasaj: „Vremurile în care mă plimbam în Crîng, primăvara pe sub pomii plini de flori, toamna călcînd pe un covor de frunze arămii foşnind romantic la fiecare pas, vremurile adolescentei, sînt astăzi departe...”.

Elena Udrea un om din popor

În anii comunismului, conta foarte mult „originea sănătoasă” c