Ion Minulescu, părintele poeziei noastre moderniste, cel care ne-a adus atâtea valori în poezia românească deschizând drumuri şi sfărâmând canoane clasice, este folosit de "codana" Elena Udrea pentru a atinge o coardă sensibilă în femeile de pretutindeni. Aceleaşi femei despre care doamna Udrea a spus că sunt geloase pe succesul ei şi de aceea nu o plac. Ce-i drept, succesul doamnei Udrea nu-l au multe, însă Ion Minulescu n-are nicio vină. Este a doua oară când doamna Udrea spune o poezie de Minulescu, în decurs de 24 de ore. În cea mai recentă, dânsa recită un fragment din poezia "Prin gările cu firme-albastre". Aflată în campanie electorală, doamna Udrea a considerat relevant să recite audienţei o poezie despre gări, trenuri care intră şi ies din gară, aburi, sete şi senzaţii.
Iată fragmentul ales de doamna Udrea