Il admir de multi ani pe actorul Mircea Diaconu. Numai faptul ca a fost un Branzovenescu desavarsit imi ajunge. Il inteleg si ca victima, cand a mers pe mana unor juristi nu prea priceputi, care l-au asigurat cu patalama ca nu este conflict de interese acolo unde conflictul mocnea si chiar era.
Juristii s-au dovedit evident niste nepriceputi, dar el, senatorul Mircea Diaconu, ne reprezenta in Parlament ca om priceput, capabil sa deosebeasca singur binele de rau, raul de foarte rau si foarte raul de dezastru.
Cum se poate ca omul nostru de incredere, trimis acolo ca sa ne reprezinte, sa nu fi priceput ce dezastru se apropie, ca un taifun, chiar de el personal, producand imense pagube materiale, ca sa nu mai amintesc de cele morale?
Consilierea nu e ceva neplacut, dar daca alesii nostri merg pe mana oricui in tot ce fac, exista riscul ca, in loc sa adopte ei insisi marile hotarari, sa mearga pe mana unor terchea-berchea, iar sfatul lor luat astfel sa devina lege pentru tara.
Aceasta realitate il acuza pe excelentul Branzovenescu, mai putin excelent ca senator, atunci cand se agata chiar si de un pai, ca sa-si termine mandatul cumva si sa apuce o pensie de boier, nu una de doamne-ajuta.
Ma rog, asta e treaba dansului personal. Justitia si-a spus cuvantul definitiv si irevocabil, iar institutia suprema in stat, care ar trebui sa ne dea exemplu despre cum se respecta legea, s-a supus umila majoritatii USL si a facut din sentinta irevocabila hartie de ambalat telemea, la obor.
Am convingerea ca CCR va demonstra inca o data independenta in Justitie si va cere respectarea hartiei cu pricina. Nu-mi fac griji din asta. Imi fac insa giji in legatura cu situatia umilitoare in care se va afla Senatul, nevoit sa faca stanga-mprejur, tocmai dupa ce comandase: inainte, mars!
Justitia n-are alta alter
