După ce în luna septembrie echipa naţională a României cucerea cel de-al treilea titlu european la miniEURO Moldova 2012, organizat la Chişinău, miercuri seara Răzvan Burleanu a primit o diplomă de excelenţă pentru succesul în direcţia consacrării minifotbalului pe plan internaţional în cadrul unei gale care a avut loc la Ateneul Român pentru a sărbători 85 de ani de activitate a Asociaţiei Presei Sportive din România, condusă de Dumitru Graur. Premiul i-a fost înmânat de fostul tenisman, Ilie Năstase.
La eveniment au participat Alteţele Regale Principesa Margareta şi Principele Radu, Asociaţia Presei Sportive aflându-se sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. În cadrul galei au mai fost acordate premii lui Gheorghe Hagi (pentru proiectul Viitorul Constanţa), Gabriela Szabo (pentru activitatea sa de apropiere a sportului de copii), Carol Eduard Novak (medaliat cu aur la Jocurile Paraolimpice, Londra 2012), Mircea Lucescu (pentru reprezentarea fotbalului românesc peste hotare), Octavian Morariu (preşedinte COSR), Valeria Răcilă van Groningen (pentru organizarea Bucharest Marathon), gazetarilor Radu Cosaşu şi Ovidiu Ioaniţoaia, dar şi prim ministrului Victor Ponta (pentru apropierea de problemele sportului românesc) şi primarului Sorin Oprescu (pentru construirea Stadionului Naţional).
„Acest premiu nu este unul individual, ci în numele a peste 600.000 de europeni din 21 de ţări care practică minifotbalul într-un cadru organizat, în cel mai amplu proiect destinat dezvoltării sportului de masă din Europa după căderea comunismului. Iar când acest lucru se întâmplă la tine acasă, cu atât mai mult este un premiu care te motivează şi onorează”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, dar şi al European Minifootball Federation. „Sportul de masă poate deveni un motor al modernizării României