”Mă trezesc cu mintea umplută de gânduri pentru tine. Portretul tău și după amiaza intoxicantă ce am petrecut-o ieri împreună mi-au lăsat simțurile amețite”.
Aceste rânduri, și nu numai, au fost scrise de cel care la apogeul puterii sale, era nu doar împăratul Franței, ci și regele Italiei, protectorul Confederației Rinului și mediatorul Confederației Helvetice, controlând și hotărând totul pentru regatele fraților săi: Neapole, Spania, Olanda și Westfalia. Este vorba despre Napoleon Bonaparte care, „ocupat” fiind să cucerească lumea, găsea timp pentru a compune scrisori uluitoare pentru prima sa soţie, Josephine.
O semnătură care dă fiori plăcuţi istoriei
„Decembrie 1795. Dulce, incomparabilă Josephine, ce efect ciudat ai asupra inimii mele! Eşti supărată? Te simt eu oare tristă? Eşti îngrijorată? Sufletul meu suspină cu tristeţe, şi nu va putea exista odihnă pentru iubitul tău, dar încă mai există adunat acolo ceva pentru mine, când urmându-mi dorinţele profunde ce mă copleşesc, beau de pe buzele tale, din inima ta, o dragoste ce mă arde ca focul. Ah! Noaptea trecută am realizat cu adevărat cât de falsă este imaginea ce mi-o dezvăluie portretul tău. Vei pleca la prânz. Te voi vedea în trei ore. Până atunci, mio dolce amor, o mie de săruturi; dar nu-mi da nici unul inapoi căci îmi încing sângele ca focul….Cu nesfârşită dragoste, Napoleon”.
În alte scrisori, respectiv din 1797, cuceritorul lumii, trece de la dragoste la o oarecare ură, dar tot cu...artă, după cum notează biografii.
Scrisoare de dragoste de patru pagini, la cerere
„Ai grijă Josephine; în cea mai liniştită noapte uşile se vor sparge şi acolo voi apărea eu. Într-adevăr, sunt îngrijorat, iubita mea, pentru că n-am nici o veste de la tine, scrie-mi imediat o scrisoare de dragoste de patru pagini umplute cu acele cuvinte delicioase care-mi umplu
