Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plictisiţi în relaţie

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Publicaţia on-line healthyandbeloved.com a analizat câteva dintre motivele pentru care bărbaţii ajung să se plictisească în relaţia în care sunt implicaţi

Fiecare dintre noi ajunge, măcar o dată în viaţă, la o răscruce de drumuri, într-un moment în care pare să îşi dorească altceva mai mult decât un iubit sau iubită, un soţ sau o soţie. Pe măsură ce timpul trece, relaţiile îşi pierd din adrenalina şi farmecul de la începuturi şi nimic nu pare să mai meargă ca altădată. Un bărbat pare să fie însă mai afectat decât o femeie din acest punct de vedere. Mai demult, o simplă atingere a partenerei îl atrăgea, un fir de parfum emanat de hainele ei îi trezeau simţurile, iar pasiunea aproape că depăşea limitele imaginaţiei. Acum, însă, legătura intensă şi nevoia de a fi împreună cu femeia iubită în fiecare secundă pare să fi dispărut. Cum este posibil să apară o schimbare atât de bruscă în relaţiile dintre doi parteneri şi, mai ales, cum e posibil ca un bărbat să îşi piardă subit interesul faţă de partenera lui? 
De multe ori, când lucrurile încep să scârţâie într-o relaţie, ambii parteneri încearcă să găsească o explicaţie pentru apariţia distanţei şi răcelii.

Teoretic, pentru orice piedică întâmpinată există şi un motiv - mai mult sau mai puţin solid. Redactorii publicaţiei on-line au discutat cu psihologi şi au efectuat sondaje de opinie pentru a afla dacă plictiseala de parteneră care îi „loveşte“ pe bărbaţi are de-a face cu motive concrete sau dacă este vorba doar de doza de iraţionalitate şi imaturitate care, se spune, îi caracterizează pe reprezentanţii sexului tare.



Părerea specialistului



Psihologii susţin că bărbaţii nu se plictisesc propriu-zis de femeia de lângă ei. Pentru ei, plictiseala se instalează în momentul în care încep să ducă dorul adrenalinei, spontaneităţii, pasiunii sau chiar iubirii de la început, sentimente a căror inte

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°