Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi de şcoală pentru cei mici

Publicat in News Pascani, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Pentru micuţii din învăţământul preşcolar şi primar astăzi este ultima zi de şcoală.Prichindeii de grădiniţă şi şcolarii din clasele I – IV intră oficial de sâmbătă într-o binemeritată dar scurtă vacanţă, de o săptămână.

Potrivit structurii anului şcolar 2012 – 2013, până pe 11 noiembrie, picii vor avea parte de câteva zile libere, urmând ca de vacanţa de iarnă să se bucure începând cu data de 22 decembrie şi până pe 13 ianuarie. Al doilea semestru de şcoală va începe pe 14 ianuarie şi se va încheia pe 5 aprilie. Săptămâna 1 – 5 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, şi are astfel un orar specific.Vacanţa de primăvară este programată, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, în perioada 6 – 14 aprilie, urmând ca pe data de 15 aprilie să fie reluate cursurile.

sursa flacara iasului

Pentru micuţii din învăţământul preşcolar şi primar astăzi este ultima zi de şcoală.Prichindeii de grădiniţă şi şcolarii din clasele I – IV intră oficial de sâmbătă într-o binemeritată dar scurtă vacanţă, de o săptămână.

Potrivit structurii anului şcolar 2012 – 2013, până pe 11 noiembrie, picii vor avea parte de câteva zile libere, urmând ca de vacanţa de iarnă să se bucure începând cu data de 22 decembrie şi până pe 13 ianuarie. Al doilea semestru de şcoală va începe pe 14 ianuarie şi se va încheia pe 5 aprilie. Săptămâna 1 – 5 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, şi are astfel un orar specific.Vacanţa de primăvară este programată, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, în perioada 6 – 14 aprilie, urmând ca pe data de 15 aprilie să fie reluate cursurile.

sursa flacara iasului

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 4 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 3 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°