Identitatea bărbatului accidentat grav joi seara, pe şoseaua de centură a municipiului Focşani, nu a fost stabilită încă. Oamenii legii fac verificări pentru a afla cine este bărbatul cu fes, îmbrăcat în negru din cap până în picioare, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului european. Asupra victimei nu a fost găsit niciun document de identitate, la momentul producerii accidentului.
Între timp, medicii vrânceni au decis să-l trimită pe necunoscut la Spitalul Judeţean Galaţi. În urma primelor investigaţii efectuate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon” Focşani, bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis cu otoragie, traumatism toracic şi fractură de gambă. De asemenea, cadrele medicale ne-au declarat că acesta a ajuns la spital în comă.
Reamintim că joi seara, în jurul orei 17.30, un grav accident de circulaţie s-a produs pe şoseaua de centură a municipiului Focşani. Un bărbat s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului, la câţiva metri distanţă de trecerea de pietoni şi a fost lovit în plin de o autoutilitară Renault Trafic, condusă de o femeie de 38 de ani, din comuna Păuleşti, judeţul Prahova. Femeia le-a spus poliţiştilor că victima i-a ieşit în faţă şi nu a avut ce să facă pentru a evita impactul.
Bărbatul a fost luat pe capotă şi apoi proiectat pe partea carosabilă. În locul în care a căzut victima s-a făcut baltă de sânge, iar cizmele şi fesul au zburat la câţiva metri distanţă de locul în care el a fost proiectat. Nu este exclus ca bărbatul să se fi aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, anchetatorii precizând că acesta mirosea a alcool.
Poliţiştii continuă cercetările în cazul acestui grav accident. Ei vor să afle cu exactitate cum s-a produs evenimentul, dar şi cine este necunoscutul care se zbate între viaţă şi moarte. @