Maestru al baghetei, la 28 de ani
- Ar fi putut să fie ofiţer, aviator sau fizician. Viaţa l-a dus însă la întâlnirea cu muzica. În 2010, concertul extraordinar de la Minsk, alături de Angela Gheorghiu şi de Filarmonica din Londra, i-a adus aprecierea unanimă a criticii. Spectacolele experiment "Mozart Rocks”, desfăşurate în Capitală, i-au adus - lucru rar - şi aplauzele publicului tânăr. Profesionist, disciplinat, dar şi deschizător de drumuri, Tiberiu Soare e absolvent a două dintre facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică. La numai 28 de ani, a ocupat prin concurs postul de dirijor al Operei Naţionale. Din vara acestui an, Tiberiu Soare este şi dirijorul principal al Orchestrei Naţionale Radio -
Pâine, iaurt şi conservator
- Premiant de mic, şef de promoţie în liceu şi facultate, în prezent dirijor. Un parcurs exemplar, al unui om care nu-şi permite locul doi. Te numeri printre acei copii minune care şi-au sacrificat copilăria pentru a străluci mai târziu?
- Ah, nu, nici vorbă! Am copilărit mai mult de capul meu. M-am născut în urma unei poveşti de dragoste hollywoodiene, scurtă şi pasională. Tata nu m-a recunoscut, port numele bunicului, iar mama a dispărut din viaţa mea, până la vârsta de 15 ani. De la 4 ani, m-a crescut bunicul, care rămăsese şi el singur, fiindcă bunica murise. Lui îi datorez aproape totul. Am crescut ca doi fraţi, unul mic, altul cu mult mai mare. Cred că s-a şi bucurat, avusese doar fete, iar acum i se punea în braţe un băiat. De dragul meu a învăţat să gătească. El m-a înscris la liceul de muzică. Dar nu mi-a impus niciodată nimic. Mi-a acordat o libertate totală. Evident, am fost liber să intru şi în belele. Am avut o copilărie de rebel, iar la capitolul experienţă de cartier stau binişor (râde). Dar încrederea lui totală în mine m-a responsabilizat. Şi nu doar asta, credea orbeşte şi în
