Uniunea Europeană trebuie să aibă pute­rea de a interveni în proiectele de bu­gete naţionale ale statelor membre. Pe fondul scandalului raportărilor minci­noa­se către UE ale Greciei şi în contexul incapacităţii dovedite de multe alte state membre în a-şi drămui co­rect resursele pe timp de criză, ideea avansată de mi­nistrul german de Finan­ţe, Wolfgang Schaeuble, capă­tă pe zi ce trece tot mai multe adeziuni.

Mario Draghi, preşedintele Băncii Cen­trale Europe­ne, şi-a afirmat şi el, recent, "sprijinul deplin” pen­tru această soluţie, adă­u­gând, nu fără ci­nism, că "multe ţări nu au rea­lizat încă faptul că şi-au pierdut de mult suve­ranitatea naţio­na­lă”, nu pentru că le-ar fi ră­pit-o cineva, ci pen­tru că, neştiind să-şi gestio­neze economia, au făcut datorii uriaşe, ajun­gând la cheremul pie­ţelor internaţionale.

Tema cedării de suveranitate în interiorul UE, pentru recredibilizarea Zonei Euro şi pen­tru fortificarea construcţiei comune europene în faţa unor competitori economici şi geo-strategici precum SUA, Rusia, China este, din capul locului, o problemă dificil de imple­men­tat şi, deopotrivă, greu de acceptat, şi care cere dez­bateri. Între opţiunea clară, distinctă, pen­tru abordarea propusă de Germania şi susţi­nută de birocraţia de la Bruxelles şi alte vari­an­te mai nuanţate sau chiar opuse, Europa în­trea­gă e constrânsă să aleagă şi să aducă argu­mente. Problema e că noi, încă dinainte de in­trarea în UE şi de îndatorarea către Fondul Mo­­netar Internaţional - dar mai cu seamă du­pă -, obişnuiţi să gândească alţii în locul nos­tru, nu prea avem nici un argument. Dreap­ta, chiar şi cea mai radicală, cu pretenţii naţio­na­liste, încuviinţează politicos şi consolat pro­iectul german, experţi economici de primă mâ­nă dau din umeri ca şi cum n-ar fi o altă şan­să, în vreme ce USL pare ocupată de alte pro­bleme şi, oricum, e la cuţite cu