Uniunea Europeană trebuie să aibă puterea de a interveni în proiectele de bugete naţionale ale statelor membre. Pe fondul scandalului raportărilor mincinoase către UE ale Greciei şi în contexul incapacităţii dovedite de multe alte state membre în a-şi drămui corect resursele pe timp de criză, ideea avansată de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, capătă pe zi ce trece tot mai multe adeziuni.
Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, şi-a afirmat şi el, recent, "sprijinul deplin” pentru această soluţie, adăugând, nu fără cinism, că "multe ţări nu au realizat încă faptul că şi-au pierdut de mult suveranitatea naţională”, nu pentru că le-ar fi răpit-o cineva, ci pentru că, neştiind să-şi gestioneze economia, au făcut datorii uriaşe, ajungând la cheremul pieţelor internaţionale.
Tema cedării de suveranitate în interiorul UE, pentru recredibilizarea Zonei Euro şi pentru fortificarea construcţiei comune europene în faţa unor competitori economici şi geo-strategici precum SUA, Rusia, China este, din capul locului, o problemă dificil de implementat şi, deopotrivă, greu de acceptat, şi care cere dezbateri. Între opţiunea clară, distinctă, pentru abordarea propusă de Germania şi susţinută de birocraţia de la Bruxelles şi alte variante mai nuanţate sau chiar opuse, Europa întreagă e constrânsă să aleagă şi să aducă argumente. Problema e că noi, încă dinainte de intrarea în UE şi de îndatorarea către Fondul Monetar Internaţional - dar mai cu seamă după -, obişnuiţi să gândească alţii în locul nostru, nu prea avem nici un argument. Dreapta, chiar şi cea mai radicală, cu pretenţii naţionaliste, încuviinţează politicos şi consolat proiectul german, experţi economici de primă mână dau din umeri ca şi cum n-ar fi o altă şansă, în vreme ce USL pare ocupată de alte probleme şi, oricum, e la cuţite cu