Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost întrebat, vineri seară, la RTV, ce poate face USL dacă Traian Băsescu refuză, după alegeri, propunerea de premier din partea Uniunii, el răspunzând că USL poate repeta propunerea, iar a treia oară şeful statului "trebuie să înghită găluşca".
El a precizat că şeful statului poate judeca de o manieră subiectivă propunerea majorităţii pentru funcţia de premier, dar şi majoritatea poate refuza în Parlament persoana desemnată de preşedinte.
Iliescu a precizat că majoritatea poate propune aceeaşi persoană din nou, până când aceasta este acceptată. "Majoritatea respectivă are posibilitatea legală să îşi impună punctul de vedere. Cum? Repetă aceeaşi propunere încă o dată la preşedinte. O refuză şi a doua oară? O repetă a treia oară, acelaşi nume, şi preşedintele nu poate să mai refuze", a spus Iliescu, întrebat despre ce poate face USL dacă va câştiga alegerile.
Fostul preşedinte a subliniat că Traian Băsescu a treia oară nu mai poate refuza propunerea de prim-ministru.
"A treia oară trebuie să înghită găluşca, cum se spune", a spus Iliescu, precizând că preşedintele "nu îşi permite" să refuze şi a treia propunere.
Întrebat ce va face USL dacă Băsescu va refuza propunerile de premier, liderul PSD a răspuns: "Nu ţine seama de opţiunile de culoare ale preşedintelui şi îşi susţine candidatul pe care îl consideră cel mai potrivit în condiţiile date. Deci raţionamentul politic şi decizia politică a coaliţiei este factorul determinant al unei poziţii, al unei propuneri şi al unei maniere de a o promova şi are toate instrumentele să o promoveze".
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost întrebat, vineri seară, la RTV, ce poate face USL dacă Traian Băsescu refuză, după alegeri, propunerea de premier din partea Uniunii, el răspunzând că USL poate repeta propunerea, iar a treia oară şeful statului "trebuie să î