Primul meci al etapei cu numărul 14 din Liga I se dispută azi, de la ora 19.00, Viitorul Constanţa jucând pe terenul celor de la Gloria.
Una dintre cele mai în formă echipe din primul eşalon fotbalistic al ţării este Viitorul Constanţa. Echipa de pe litoral a reuşit să se impună în ultimele două jocuri, în care a avut adversari redutabili. Constănţenii au venit cu trei puncte din fieful campioanei CFR Cluj şi, runda trecută, au reuşit să învingă echipa aflată pe locul secund al clasamentului, Pandurii Tg. Jiu. Azi, gruparea antrenată de Cătălin Anghel evoluează în fieful echipei Gloria Bistriţa, o formaţie mai slab clasată. Gazdele întâlnirii de azi sunt pe locul 16 în ierarhia Ligii I şi în primele 13 partide nu au reuşit să adune decât 9 puncte graţie celor două victorii şi trei rezultate de egalitate. De partea cealaltă, Viitorul stă mult mai bine, este pe locul 11 (17 puncte) cu un bilanţ de patru victorii, cinci rezultate de egalitate şi doar patru înfrângeri.
După o perioadă în care jucătorii cedau pe final de joc, cele două victorii au adus liniştea în tabăra constănţeană. La fel ca şi până acum, echipa de pe litoral merge la Bistriţa să ia cele trei puncte, iar moralul este unul excelent. „Am reuşit să ne impunem în ultimele două jocuri graţie determinării de a juca mereu la victorie. Nu ne-a interesat în nici un moment egalul şi aşa facem la fiecare meci. Şi la Bistriţa va fi la fel. Sper să reuşim să ne impunem, iar seria pozitivă să continue", a declarat tehnicianul Cătălin Anghel, care a mai adăugat: „Cred că suntem mai pragmatici. Noi meci de meci încercăm să ne exprimăm mult mai bine, să visăm la mai mult. Sper ca toate meciurile să le tratăm cu aceeaşi dăruire şi seriozitate, indiferent de adversar. Când dai totul pe teren, poţi avea rezultate bune cu orice echipă".
La meciul din această seară, Cătălin Anghel are la dispoziţie tot