Recunosc că declarațiile domnului ministru al Culturii, Puiu Hașotti, referitoare la prioritățile României legate de monumentele pe care instituția pe care o conduce le va susține pentru includerea în patrimoniul UNESCO, le-am citit la ”reluare”. Acestea au fost făcute luni, în cadrul unei conferințe de presă, și le găsiți, sintetizate, pe Mediafax.

După ce a prezentat argumentele în favoarea cetăților romane de pe fostul Limes Danubian, a ansamblului lucrărilor lui Brâncuși de la Târgu Jiu și a Sibiului, domnul Hașotti s-a referit și la problema Roșia Montană. ”La Roșia Montană nu avem ce să spunem, pentru că nu a venit nimic la Ministerul Culturii”, a afirmat domnul Hașotti (conform Mediafax, sublinierea îmi aparține). ”Oaauuu!”, am exclamat, într-un prim moment, după care m-am gândit că, totuși, omul s-ar putea să aibă, pe undeva, dreptate. Pentru că documentațiile prealabile pentru includerea pe lista tentativă a UNESCO a Roșiei Montana ”au venit” la Ministerul Culturii înainte ca domnul Hașotti ”să vină” ministru. Așadar, un prim pas necesar e nițică arheologie prin arhivele instituției pe care o conduce, în care va găsi numeroase documente pe tema patrimoniului de la Roșia Montană (studii prealabile, scrisori deschise ale unor importante instituții naționale și internaționale din domeniul patrimoniului, inclusiv ICOMOS – organizație raportor pentru UNESCO -, decizii ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice etc.).

Cu titlu exemplificativ, menționez cererea depusă la Minister încă din 2009 de Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie). Documentul, însoțit și de o notă de fundamentare, solicita începerea demersurilor pentru includerea Roșiei Montana în UNESCO. Pentru că Ministerul nu a oferit vreun răspuns, cererea a fost retrimisă în 2010.

Și tot cu titlu exemplificativ, în ianuarie 2011, Comisia Națională a Monumentelor Istoric