Faptele anchetate de DIICOT vizează cel mult 0,08% din sistemul bancar, în niciun caz 80% cum s-a vehiculat în media, iar din informaţiile disponibile rezultă că este vorba de un grup infracţional din afara sistemului, şi nu de o "caracatiţă a bancherilor", afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Cum să fie vorba de 80%? Probabil 0,08%. Numai primele trei bănci au peste 2.000 de unităţi bancare. Se vorbeşte de 16 unităţi bancare, nu au cum să reprezinte atât. (...) Nu e vorba de o caracatiţă a bancherilor, mai degrabă este un grup infracţional din afara băncilor", a spus guvernatorul băncii centrale.
El a arătat că supravegherea băncii centrale "este tare şi îşi face datoria", menţionând că trebuie evitată confuzia că Direcţia de Supraveghere a BNR verifică fiecare credit în parte.
Numele fostului şef al Poliţiei Române, în dosarul fraudelor bancare
"Supravegherea bancară nu dă credite şi nu supraveghează creditele bucată cu bucată, şi nici fraudele. Altfel, revenim la sistemul monobancă, cum era înainte de '90, dacă ne dorim aşa ceva", aadăugat Isărescu.
Potrivit şefului băncii centrale, în cazul prezentat de DIICOT rolul supravegherii BNR era să se asigure dacă băncile au sisteme antifraudă şi dacă acestea funcţionează.
Gruparea Stan-Ruse "cosmetiza" societăţile comerciale pentru a le face eligibile
"În cazul ăsta am înţeles că ele au funcţionat", a precizat Isărescu.
Şeful băncii centrale este de acord însă că astfel de evenimente sunt periculoase pentru credibilitatea sistemului, şi mai ales mediatizarea excesivă a unor asemenea cazuri.
Şaramet, către fostul general DIE Dragoş Diaconescu: Tovarăşe general, să trăiţi! Şaramet, permiteţi să vă raportez!
În referatul cu propunerea arestării, procurorii DIICOT spun că gruparea Stan-Ruse, a câştigat "un loc aparte" în cazuistica penală din cauză că a reuşit