Nu mi-am imaginat atunci când deveneam parlamentar că voi muta munţii. Dar credeam că voi reuşi măcar să le dau contur. Aveam deja experienţă ca jurnalist, apoi ca şi consultant politic, ca să îmi dau seama că Parlamentul e o instituţie-mamut cu mamuţi, aşa încât să nu intru în Casa Poporului (desigur, acum Palatul Parlamentului) cu mari iluzii. Dar să ieşi cu mari deziluzii, e şi mai şi.
Deşi mi-am dat demisia din Parlament, încă mai aud voci care pun atitudinea mea faţă de deciziile preşedintelui PNL pe seama faptului că nu aş fi primit un colegiu. Nu mă mai obosesc să spun că nu e aşa. Dacă doar gândul de a-mi păstra un colegiu era miza mea, nu mă opuneam listelor, încă din 2010, de la Congresul PNL, până la opiniile mele privind asocierea cu stânga şi mai ales cu doritorul permanent de suspendare, Dan Voiculescu, şi cu atât mai puţin să îmi dau şi demisia din Parlament. Până recent, inclusiv Dan Diaconescu mi-a oferit un colegiu. L-am refuzat, aşa cum am făcut şi cu alte oferte. Pentru că miza mea nu este un colegiu, un loc în Parlament, să răspund ţanţoş la telefon sau să îmi câştig prestigiul cu o legitimaţie în buzunar
.
Poate să pară patetic, chiar riscant într-o lume unde mefienţa măsoara vorbele şi faptele, să spun că îmi doream să contribui la schimbare. În bine, desigur. Dar asta îmi propusesem, inclusiv atunci când am crezut în proiectul Alianţei DA şi în capacitatea preşedintelui Băsescu de a fi mai degrabă ambiţios decât vanitos. Dar asta e o altă poveste. Într-o etapă în care doar Traian Băsescu e marele rău şi toţi ceilalţi nişte coli imaculate, nu am nici chef şi nici plăcerea de a mă alătura hoardei. Traian Băsescu merită să fie criticat, are multe de decontat, dar acum mă interesează mai mult viitorul decât trecutul. Şi viitorul e sumbru, alambicat, tulbure şi nesimţit. Parlamentul ca fond a devenit cel mai necivilizat şi nep
