Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Grigoroiu îl consilia "direct" pe Mihai Stan pentru accesarea de fonduri europene

Publicat in Mediafax, vineri 2 noiembrie 2012 · ·

Mihai Grigoroiu, angajat la Ministerul Economiei, îl consilia direct pe Mihai Stan la întocmirea documentelor şi în procedurile pentru accesarea de fonduri europene, prin societatea de consultanţă unde Grigoroiu a fost angajat fiind depuse trei dosare de finanţare a firmelor controlate de Stan.

Procurorii DIICOT arată în referatul prin care cer instanţei arestarea preventivă a 33 de persoane acuzate înşelăciune şi spălare de bani, document obţinut de MEDIAFAX, că Mihai Stan, unul dintre liderii grupării infracţionale, era consiliat de Mihai Grigoroiu, angajat la Ministerul Economiei, în legătură cu procedurile pe care trebuie să le îndeplinească pentru accesarea de fonduri europene.

"Din cercetările efectuate a mai rezultat că gruparea condusă de Mihai Stan nu urmăreşte doar prejudicierea băncilor prin obţinerea de credite în baza unor acte false, ci are în vedere şi alte mijloace de obţinere ilicită de venituri", notează procurorii în documentul citat.

Potrivit referatului procurorilor, Mihai Stan s-a "bucurat" de sprijinul şi complicitatea a trei angajaţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), unul dintre ei consiliindu-l în mod direct pe Stan.

"În acest sens, acesta (Mihai Stan, n.r.) încearcă obţinerea de finanţări din fonduri europene prin intermediul a trei societăţi comerciale pe care le controlează, depunând la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri dosare de finanţare. În acest sens, el beneficiază de sprijinul şi complicitatea numiţilor Mihai Grigoroiu, Andrei Mihail Atanasiu şi Cătălin Ionuţ Roşu, toţi trei angajaţi ai Ministerului în diferite funcţii. Inculpatul Mihai Grigoroiu îl consiliază în mod direct pe suspectul Mihai Stan cu privire la paşii ce trebuie urmaţi pentru obţinerea fondurilor şi întocmirea documentelor", se arată în documentul citat.

DIICOT a precizat că p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°