Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu, despre o nouă suspendare a lui Băsescu: Mă bucur că e o doză de raţiune şi la unii din USL

Publicat in Mediafax, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri că o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu ar însemna doar mai multe cheltuieli pentru ţară şi că se bucură că există "o doză de raţiune şi în declaraţiile politice ale unora dintre liderii USL" care susţin că aceasta nu este o prioritate.

"Nu vedem care este beneficiul politic, vedem noi cum se adânceşte criza politică gravă din România, repet, într-un context economic extrem de complicat. Un referendum costă, referendumul care a trecut a însemnat cu puţin peste 20 de milioane de euro, sunt bani pe care guvernarea îi ia din buzunarul fiecărui român cent cu cent", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări pe această temă.

El a arătat că suspendarea preşedintelui Băsescu din această vară s-a bazat pe "o mascaradă de motive".

"Mă bucur însă că există o doză de raţiune şi în declaraţiile politice ale unora dintre liderii USL, mai ales din partea PSD dacă nu mă înşel, şi îi felicit că gândesc aşa, că nu o suspendare a preşedintelui reprezintă în momentul de faţă o prioritate. Începe să se vadă clar pentru toată lumea că USL se desparte şi după alte falii şi nu doar după graniţa care în mod firesc există între PSD şi PNL, există şi moderaţi, există şi radicali", a mai spus Ungureanu.

El a arătat că "vocea radicalilor începe să se audă puternic, unii îl înjură gros pe ambasadorul SUA în aceste zile de campanie prezidenţială a SUA, alţii aruncă cu noroi asupra UE".

"Acest grup de radicali este de fapt ceea ce în momentul de faţă dă culoarea politicii româneşti, un gri închis spre negru aşa cum arată în acest moment viitorul României", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, referindu-se la ideea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Băsescu, că "mulţi di

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 4 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Ciolacu: Avem cu un milion de zile de concediu medical mai puţin faţă de 2023. Înseamnă o economie la buget de aproape 250 de milioane de lei

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că sunt cu un milion de zile de concediu medical mai puţine faţă de 2023, în urma măsurilor luate anul trecut, şi a adăugat că acest lucru înseamnă o economie la buget de apro

Grijă pentru apă, grijă pentru viitor. Philip Morris România, angajament pentru protejarea resurselor de apă

HotNews acum o ora
Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie), Philip Morris România își reafirmă angajamentul pentru protejarea resurselor de apă prin practici inovatoare și durabile. Ca parte a strategiei de sustenabilitate, compania a implementat mai multe inițiat

Marcel Ciolacu anunță o finanțare RECORD pentru programul Stat-Up Nation

Gandul acum 22 minute
La începutul ședinței de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a transmis că Executivul va aloca peste 400 de milioane de euro pentru ediția a patra a programului Stat-up Nation. Prim-ministrul susține că este cea mai amre finanțare de până acum p

Temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 22 minute
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posib

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum 2 ore
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Incendiu într-un apartament, dintr-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi dimineaţă mai mulţi locatari fiind evacuaţi.

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 10 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Vremea

București
acum

11°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°