Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bancher belgian va fluiera la derby! Este unul dintre cei mai neexperimentaţi arbitri internaţionali din ţara sa

Publicat in Pro Sport, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Cel mai important meci intern va fi arbitrat de o brigadă condusă de un belgian necunoscut în afara ţării sale

Şefii fotbalului românesc au cerut la începutul acestui sezon arbitraje străine la meciurile importante, pentru ca suspiciunile legate de prestaţiile românilor să înceteze. Federaţiile străine pe care FRF le contactează se încăpăţânează, parcă, să-şi rodeze arbitrii tineri la partidele din Liga I, iar la Steaua - Dinamo nu se face excepţie.

Pentru derby-ul României, Federaţia şi-a contactat omologii din Belgia, iar aceştia au răspuns prompt. Din păcate, însă, flamanzii au trimis la cel mai important meci al Ligii I unul dintre cei mai neexperimentaţi arbitri internaţionali. Alexandre Boucaut, 32 de ani, a debutat în prima ligă belgiană în 2009, iar ziariştii locali îl descriu ca pe un arbitru talentat, dar lipsit de experienţă. De profesie bancher, acesta a fost promovat anul acesta pe lista FIFA, alături de alţi doi colegi, belgienii fiind acum în mijlocul unui schimb de generaţii la nivelul arbitrajului.

Cu toate că nu a bifat încă 12 luni cu ecusonul FIFA pe piept, Boucaut a participat deja la două meciuri ale românilor. Pe 10 septembrie, el a arbitrat Letonia - România, la tineret, meci caştigat de ai noştri cu 4-0, iar la zece zile distanţă a fost arbitru adiţional la deplasarea Stelei în Germania, la Stuttgart, meci terminat la egalitate, 2-2.

Boucaut e recunoscut ca un arbitru care acordă uşor lovituri de la 11 metri

Într-un meci din campionat, FC Brugges - Anderlecht, a acordat trei penalty-uri!

Cel mai important meci intern va fi arbitrat de o brigadă condusă de un belgian necunoscut în afara ţării sale

Şefii fotbalului românesc au cerut la începutul acestui sezon arbitraje străine la meciurile importante, pentru ca suspiciunile legate de prestaţiile românilor să înceteze. Federaţiile străine pe care F

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 3 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°