Adeseori visăm, fiecare dintre noi (cred), cum ar fi dacă…

Cum ar fi dacă pentru o zi ar fi simplu, îmi ziceam în urmă cu vreo două zile. Poate cana de ceai aburindă pe care o ţineam strâns în mână (de frica frigului de afară cred) şi vremea mohorâtă mi-au indus o stare care de mult timp nu m-a mai încercat.

Cum vă spuneam, mă gândeam cum ar fi dacă aş câştiga la loto, de exemplu, că tot s-a obişnuit potul cel mare cu târgujieni. Am fost tentată să îmi las gândul să zboare către o viaţă lipsită de griji şi probleme, cu toate lucrurile materiale de care un om are nevoie şi chiar mai mult. Apoi m-am gândit: ar fi suficient oare?

Se spune că banul te schimbă şi cred că fiecare dintre noi avem măcar un prieten care odată ce a simţit mirajul banilor, a uitat că de fapt sunteţi prieteni de zeci de ani; că în momentele cele mai grele i-aţi fost alături sau că atunci când a avut nevoie aţi fost singurul umăr pe care a plâns. Am renunţat!

M-am gândit apoi cum ar fi dacă aş emigra în America. Dacă Moni (n.r. – Monica Columbeanu) a reuşit, eu de ce n-aş face-o, nu? Am renunţat şi la ideea asta. ,,E prea lung drumul!”, mi-am spus.

Cum ar fi dacă… pentru o zi aş fi preşedinte – mi-a trecut „fulgerător” prin cap. Ar fi, mi-am zis. Ar fi ca şi cum aş câştiga la loto, doar că nu aş fi nevoită să dau banii pe bilet. Imaginile care mi-au ,,survolat” instantaneu ideea m-au făcut să renunţ la gândul ,,macabru” pe alocuri.

,,Cum ar fi dacă… aş reveni cu picioarele pe pământ?”, mi-am spus într-un final, dezamăgită că, la un moment dat, în visul meu nebunesc am fost tentată să mă asemăn cu Moni.

În încheiere îmi permit să vă întreb: dumneavoastră de câte ori v-aţi gândit cum ar fi dacă…?

Adeseori visăm, fiecare dintre noi (cred), cum ar fi dacă…

Cum ar fi dacă pentru o zi ar fi simplu, îmi ziceam în urmă cu vreo două zile. Poate