Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se măresc taxele în Formula 1. Cât vor trebui să plătească echipele în Marele Circ, începând cu 2013

Publicat in Pro Sport, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Echipele de Formula 1 vor trebui să plătească, anul viitor, o taxă mult mai mare pentru a lua startul în Marele Circ, conform regulamentului sportiv pentru 2013, dat publicităţii de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), informează autosport.com.

În 2012, echipele au plătit o taxă unică de 309.000 de euro (circa 400.000 de dolari) pentru a evolua în cea mai importantă competiţie automobilistică. Pentru 2013, FIA a prevăzut pe lângă taxa fixă, care va creşte la 500.000 de dolari, o alta calculată în funcţie de performanţă şi de punctele acumulate în sezonul precedent.

Astfel, campioana mondială va trebui să plătescă 6.000 de dolari pentru fiecare punct acumulat în 2012, iar celelate team-uri câte 5.000 de dolari pentru fiecare punct.

Deoarece din acest sezon mai sunt de disputat trei etape, publicaţia Autosport a făcut un calcul comparativ cu privire la valoarea taxei de participare conform noii structuri, pe baza clasamentului final al constructorilor din 2011.

Astfel, de la 400.000 de dolari, echipa Red Bul (650 de puncte în 2011) ar ajunge să plătescă 4,4 milioane de dolari, McLaren-Mercedes (497 de puncte) - 2,985 milioane de dolari, Ferrari (375 de puncte) - 2,375 milioane de dolari, iar Mercedes (165 de puncte) - 1,325 de milioane de dolari.

În cazul "cenuşăreselor" Caterham, Hispania Racing şi Marussia, care nu au obţinut niciun punct de la intrarea lor în Formula 1 şi nici nu dau semne că vor reuşi vreunul până la finalul actualei ediţii a CM de Formula 1, creşterea va fi de doar 100.000 de dolari.

Regulamentul prevede ca noile taxe să fie achitate până la data de 30 noiembrie.

Preşdintele FIA, Jean Todt, a anunţat de mai mult timp că, în opinia sa, veniturile obţinute din Formula 1 de federaţia internaţională sunt mici. Autosport estimează că forul ce guvernează din punct de vedere sportiv Marele Circ ţinteşte

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 14 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°