Aurel Şaramet, director FNGCIMM, funcţionari din Ministerul Economiei şi angajaţi cu funcţii înalte în cadrul unor bănci au fost audiaţi ieri la DIICOT
Anchetatorii susţin că gruparea, formată din 48 de persoane, falsifica documente în vederea obţinerii unor fonduri de la MECMA destinate achiziţiei de utilaje
Proiectele de achiziţii erau înaintate prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării
Caracatiţa Ministerul Economiei - Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri - bănci, prin care s-a încercat fraudarea statului cu aproximativ 22 mil. euro, a fost ieri dată în vileag de procurorii de la Crimă Organizată.
În urma celor 50 de percheziţii domiciliare, efectuate la locuinţele şi firmele învinuiţilor, printre care şi Aurel Şaramet, director al Fondului de Garantare, au fost aduse la audieri 100 de persoane, unele dintre ele având funcţii importante în cadrul Ministerului Economiei.
Concret, filiera era formată din persoane cu funcţii de decizie în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. (FNGCIMM), angajaţi ai Ministerului Economiei şi chiar un vicepreşedinte al unei unităţi bancare. În scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, aceştia falsificau documentele în baza cărora urmau a se obţine creditele pentru achiziţia unor utilaje. La rândul lor, angajaţii băncilor implicate în reţeaua infracţională treceau cu vederea falsurile şi dădeau undă verde obţinerii creditelor. "În fapt, se reţine că, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Ruse Daniel - au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate. Se mai reţine că