- Editorial - nr. 214 / 2 Noiembrie, 2012 Citesc cateva cuvinte, nelalocul lor, dintr-o publicatie de mare tiraj, si nu-mi vine sa cred ce vad cu ochii mei! Il vad si-l ascult pe un moderator de la postul public de televiziune si raman perplex! Azi, in vremurile tulburi pe care le traim, cu manuale alternative prin scoli, intr-o perioada in care patriotismul si nationalismul luminat, curat, traditional romanesc, sunt, dupa unii, "notiuni depasite”, chiar desuete, cum recent clampanea un "angajat” – jurnalist chiar la postul public, cel al Societatii Romane de Televiziune, cand unora le este rusine, ajunsi pe alte meleaguri, pe care le merge mai bine ("Ubi bene ibi patria!”) ca sunt romani, nu ne mai mira nimic! Sub chipul unui actor respectabil, o publicatie sustinea, fara minima retinere, fara acel necesar pic de jena si rusine fata de cititori, ca acesta, cica, "se minuneaza si acum de falsitatea poeziilor patriotice”! Intrebarea imediata, logica, fireasca si de bun-simt, este: oare de ce poezia patriotica este, in capul unora, "falsa”? De ce, oare, sa-i fie lui, insului, cu acea tampita afirmatie, plasand-o, iresponsabil, sub chipul acelui actor, greata de poezia patriotica, de "falsitatea”ei? De ce sa fie desueta? Si m-am gandit ca bine ar fi, chiar potrivit, pentru el si cultura celor de teapa lui, sa-l purtam un pic prin aceasta istorie a Neamului, cu trairile, cu suferintele, cu luptele, cu tristetile si bucuriile lui. Si sa incepem, cum se spune, cu inceputul, pentru ca omul sa se dumireasca, chiar in ceasul al 12-lea. Macar catusi de putin! Sa ne oprim la "lirica razboiului”, cu poezia, istoria si cantecul lui de vitejie. O lirica, asa dupa cum s-a dovedit, care prefateaza, de multe ori, evenimentul istoric: "Oamenii mai intai canta – spunea Nicolae Balcescu –, pe urma scriu. Cei dintai istorici au fost poetii!”. Poezia "buna, scrisa cu inspiratie, cu fio