Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani publici pentri biserici - O nouă clădire reabilitată

Publicat in Crisana, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Cea de-a treia clădire a unei instituţii bisericeşti orădene a intrat în aceste zile în reabilitare. Imobilul de pe strada Independenţei nr. 3, aparţinând Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, este îmbrăcată, în aceste zile, în schele, urmând ca în următoarele patru luni să sufere o importantă cosmetizare.

Consiliul Local Oradea a decis ca banii pe care trebuie să-i aloce, potrivit legii, cultelor, să îi aloce strict pentru lucrările de reabilitare a clădirilor acestor episcopii. Într-o primă etapă au fost finanţate lucrările de reabilitare a imobilului Episcopiei Ortodoxe de pe strada Republicii nr. 11-13, cea a Episcopiei Romano-Catolice, fostul Spital al Mizericordienilor de pe Republicii nr. 33, respectiv imobilul Episcopiei Reformate de pe Independenţei. Firma executantă a lucrărilor de reabilitare a clădirii ortodocşilor este S.C. Chintoflor, iar valoarea contractului este de 498.525 lei (fără TVA). Fostul Spital al Mizericordienilor a fost reabilitat de către firma CIAC, costurile ridicându-se la 493.383 lei (fără TVA). Tot firmei CIAC i-au revenit şi lucrările de pe Independenţei, refacerea fa?adei costând 120.782 lei (fără TVA). Predarea clădirii către constructor a avut loc pe data de 15 octombrie, termenul de execuţie fiind de 4 luni. În acest timp vor fi înlocuite elementele de şarpantă, burlanele şi jgheaburile, reparate tencuielile la faţadă, respectiv executate noi zugrăveli. Municipalitatea va recupera toate investiţiile prin nealocarea sumelor nerambursabile prevăzute anual în bugetul local pentru cultul religios în cauză, în baza Legii nr. 350/2005.

02.11.2012, 22:30

Cea de-a treia clădire a unei instituţii bisericeşti orădene a intrat în aceste zile în reabilitare. Imobilul de pe strada Independenţei nr. 3, aparţinând Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, este îmbrăcată, în aceste zile, în schele, urmând

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 9 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Ayatollahul Ali Khamenei a ordonat o ANCHETĂ în privința exploziei din portul Bandar Abbas. Bilanțul a ajuns la 40 de morți și peste 1000 de răniți!

Gandul acum 7 ore
O explozie devastatoare, probabil provocată de substanțe chimice, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, în portul iranian Bandar Abbas, provocând moartea a cel puțin 25 de persoane și rănirea altor peste 1000, potrivit agenției de presă Reuters. UPDATE 2:

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 3 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 7 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 7 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Ce este „Executive Branch”, clubul pentru ultrabogați creat de fiul lui Donald Trump. Intrarea costă peste 500.000 de dolari

Libertatea acum 9 ore
Donald Trump jr, investitorul Omeed Malik și alți parteneri lansează un club exclusivist, accesibil doar pe bază de invitație, cu o taxă de aderare de peste jumătate de milion de dolari, potrivit unei invitații obținute de Politico și a două surse a

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 10 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 10 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

lun.

5°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°