Ajuns la a treia ediţie, Les Films de Cannes à Bucarest – iniţiat şi girat de Cristian Mungiu, singurul cineast român distins pînă acum cu Palme d’Or pentru lungmetraj – s-a impus, prin program şi prin modul în care a fost primit (cu săli deseori arhipline), ca unul dintre cele mai importante evenimente ale toamnei culturale bucureştene. Între 19-25 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu au fost proiectate 27 de lungmetraje, precum şi 23 de scurtmetraje şi mediumetraje, care fuseseră prezentate, în diferite secţiuni ale celui mai important festival de film al planetei, în ultimii 55 de ani. Cel mai vechi film din întregul program a fost Scurtă istorie, savurosul scurtmetraj animat cu care Ion Popescu Gopo şi omuleţul său cucereau, în 1957, primul dintre cele cinci Palme d’Or-uri din istoria cinematografului românesc. Iar din cea mai recentă ediţie (a 65-a) a Festivalului de la Cannes, cinefilii bucureşteni au avut şansa de a vedea 15 lungmetraje din competiţia principală, secţiunea „Un Certain Regard“ sau secţiunea paralelă „Quinzaine des Réalisateurs“, dar şi ultimul scurtmetraj intrat pe lista cîştigătorilor Palme d’Or, Fără glas (Sessiz – Be Deng) al cineastului turc L. Rezan Yeşilbaş (unul dintre invitaţii speciali ai evenimentului bucureştean, alături de palestinianul Elia Suleiman şi italianul Matteo Garrone). Filmul de deschidere şi filmul de închidere, care au intrat în circuitul cinematografic autohton şi asupra cărora vom reveni cu cronici detaliate, au fost omnibusul 7 zile în Havana (pentru care, pe lîngă deja amintitul Elia Suleiman, au mai realizat scurtmetraje în capitala Cubei şase nume mari ale cinematografiei mondiale contemporane: Benicio Del Toro, Pablo Trapero, Julio Medem, Gaspar Noé, Juan Carlos Tabio, Laurent Cantet) şi După dealuri, noul film al lui Cristian Mungiu, dublu premiat pe Croazetă (pentru scenariu şi pentru inte