O nouă rundă de discuţii la Misiunea OSCE a scos în evidenţă divergenţele dintre cele două părţi. Recunoașterea băncilor transnistrene și a numerelor de înmatriculare a mașinilor din stânga Nistrului au fost principalele cereri cu care a venit astăzi la Chișinău negociatoarea transnistreană, Nina Ștanschi la o nouă întâlnire cu vicepremierul moldovean, Eugen Carpov. La întâlnirea găzduită de misiunea OSCE, oficialul moldovean a avut însă o altă agendă, după cum aflăm din relatarea lui Radu Benea:
Răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor transnistreni, după întâlnirea de la Misiunea OSCE, vicepremierul Eugen Carpov a ţinut să calmeze opinia publică, amintind că taxa introdusă de guvern pentru maşinile străine aflate pe teritoriul Republicii Moldova nu se răsfrânge sub nici o firmă asupra celor din regiunea transnistreană.
Eugen Carpov: „Am citit diverse comentarii în presă şi de aceea vreau să declar oficial că decizia nu se referă la mijloacele de transport din Transnistria. Ea vizează exclusiv maşinile înregistrate în ţări străine. Teritoriul Transnistriei nu e considerat - şi nici nu este - juridic şi de facto un stat străin.”
De mai multe luni, Tiraspolul insistă să-i fie recunoscute plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor transnistrene. Experţii lucrează asupra unui model de compromis. Dar după întâlnirea de astăzi, reprezentanta Tiraspolului, Nina Ştanski, s-a arătat profund dezamăgită că Chişinăul nu-i acceptă propunerile şi că insistă asupra unui model de plăcuţe propus de Misiunea europeană de frontieră – EUBAM.
Nina Ştanski: „Partea moldoveană ne-a propus astăzi un model de plăcuţă, identic cu cel propus anterior de Misiunea EUBAM, - la o margine a plăcuţei fiind înscrise literele MD, iar la alta – TN. Ni s-a spus că numai o asemenea plăcuţă, în viziunea Chişinăului, ar fi una neutră. Partea transnist