Scris de Vasile Filip - Gong final la a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineri Francofoni „Amifran”.
ARAD. Ieri a fost ultima zi a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineri Francofoni „Amifran”. Cap de afiş a fost concursul spectacol dedicat lui Alfred de Musset. Echipajele au avut de răspuns la întrebări despre viaţa şi opera scriitorului francez dar şi să facă improvizaţii după piesa sa „On ne badine pas avec l’amour”.
Sala a fost plină, ca de fiecare dată. Iar, între spectatori, am remarcat mai mulţi dintre pe care i-am văzut şi la alte ediţii.
Cum spune un vechi cântec, „Pentru a nu ştiu câta oară”, am dorit să aflu la câte ediţii au participat şi de ce revin la festivalul „Amifran”. Cu bucurie n-au răspuns…Aradul este un reper
• Paolo Buonaiuto (Italia): „Sunt aici pentru a treia oară (1994, 1997, 2012). La început am fost invitat de Papa Didi ca animator al unui atelier de expresie corporală. Este foarte emoţionant! Îi mulţumesc lui Papa Didi şi tuturor Amifranilor!”.
• Roman Kisselef (Rusia): „Sunt pentru a patra oară la festival (2006, 2008, 2010, 1012) dar a cincea oară, de fapt, pentru că am fost şi în aprilie la Festivalul festivalurilor. Voi reveni pentru ambianţă, pentru teatru, pentru Papa Didi, pentru oameni. La Arad mă simt ca acasă”.
• Cornel Andreşoiu (Constanţa): „Vin pentru a 15-a oară. Aradul este un reper pentru teatrul liceal francofon din România şi nu numai. Cred că până acum peste 200 de tineri constănţeni au trecut pe aici”.
• Françoise Babits şi Anne-Marie Bauer (Austria): „A 12-a oară? A 13-a oară? Cine mai ştie. Pentru prima dată am fost în 1999. A fost descoperirea Aradului şi a prietenilor din toată România şi din alte ţări, a teatrului sub miile sale de forme. Festivalulul «Amifran » a devenit o etapă obligatorie iar entuziasmul se transmite
