Ministrul justiţiei Mona Pivniceru i-a propus ieri pe procurorii Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), respectiv procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Dacă preşedintele Traian Băsescu va fi de acord, ei îi vor succeda Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Parchetului general şi lui Daniel Morar în fruntea DNA. Niţă a fost vreme de 4 ani
prim-adjunct al Laurei Kovesi (a doua poziţie în ierarhia procurorilor din România), în vreme ce Irimie a lucrat în ultimii ani la Direcţia Naţională Anticorupţie Cluj, el fiind însă înlocuit din funcţie de la şefia DNA Cluj în 2005 de fostul procuror-şef Daniel Morar.
Discuţiile în care au fost implicaţi în anii din urmă Kovesi şi Morar arată cât de sensibile sunt aceste funcţii şi cât de uşor pot fi atacate din zona politică. Fie că a fost vorba despre dosarele lui Adrian Năstase, despre cele ale lui Dan Voiculescu sau ale altor politicieni sau, în ultimele luni, despre cercetările efectuate de procurori în scandalul posibilelor fraude la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, au apărut mereu acuzaţii că astfel de cauze sunt instrumentate politic de la nivel înalt - în cazul nostru de la Palatul Cotroceni.
Dar lucrurile vin de mult din trecut. În 1995, fostul preşedinte Ion Iliescu i-a dictat procurorului general de atunci Tănase Joiţa declanşarea recursurilor în anulare în cazul caselor naţionalizate câştigate de foştii proprietari în instanţe. La începutul guvernării sale, Adrian Năstase le-a ordonant procurorilor să dispună arestări în documentul care circula pe internet "Armaghedon II" şi în care se vorbea despre averea sa. Mai aproape de noi "răul" a fost identificat la Traian Băsescu, acuzat că instrumentează politic dosare "fabricate" la ordinul său de procurori.
Ce ţ