Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frauda bancara: Cum actiona reteaua cu relatii in Senat, ANAF, ministere si banci

Publicat in Ziare.com, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Politicieni, angajati din ANAF, AVAS, Ministerul Economiei si Ministerul Agriculturii, precum si din cadrul a trei banci sunt implicati in scadalul fraudelor bancare, in care s-a emis cerere de arestare preventiva pentru 33 de persoane, printre care si vicepresedintele BRD, Claudiu Cercel.

Actorii principali, pe langa Cercel, sunt Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), cercetat in liberate, Dragos Diaconescu, general(r) DIE, Mihai Stan si Daniel Rusu, din Calarasi, acestia fiind considerati capii retelei.

Cele 33 de persoane sunt acuzate de obtinerea sau incercarea de obtinere a unor credite prin intermediul unor documente falsificate, cu sprijinul FNGCIMM, care oferea scrisori de garantii, dar si a lui Mihai Grigoroiu, angajat in Ministerul Economiei, care oferea consultanta pe procedura de obtinere a fondurilor europene in moduri mai putin legale.

Joi, la sediul DIICOT, au avut loc audieri timp de peste 15 ore, fiind intervievate in jur de 100 de persoane.

Vineri, au iesit la iveala primele interceptari telefonice in acest caz, in care sunt mentionate si nume foarte cunoscute, cum ar fi cel al miliardarului Ioan Niculae, patronul Interagro, sau al fostului sef al Politiei Romane, Pavel Abraham.

Ziare.com v-a prezentat, in format LIVE, desfasurarea scandalului fraudelor bancare:

- Mihai Grigoroiu, angajat in Ministerul Economiei, il consilia pe Mihai Stan in vederea intocmirii documentelor pentru obtinerea de fonduri europene.

"Din cercetarile efectuate a rezultat ca prin societatea de consultanta unde suspectul Mihai Grigoroiu a avut calitatea de angajat au fost depuse trei dosare de finantare, respectiv pentru societatea Ancuta, Alram Servinvest si Eurotrading Invest, societati controlate de Mihai Stan. Acestea vizeaza acela

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 39 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum o ora
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 9 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 8 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 3 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°