Dragoş Diaconescu a intermediat legătura cu Aurel Şaramet, directorul FNGCIMM, pentru ca o firmă a lui Mihai Stan să obţină un credit de la CEC Bank Alba Iulia, în valoare de 3,125 milioane de lei, alte credite fiind obţinute cu implicarea lui Stan sub identităţi false, susţine DIICOT.
În ceea ce priveşte creditele deja contractate de către gruparea condusă de Mihai Stan şi Daniel Ruse în perioada 2010-2011, efectuându-se verificări la unităţile bancare indicate de către denunţător, DIICOT a constatat că într-adevăr aceste credite au fost obţinute exact în modalitatea indicată de către acesta.
Astfel de la CEC Bank Ala Iulia s-a obţinut, în 17 august 2010, un credit în valoare de 3,125 milioane lei, în numele SC Ancuta SRL cu scrisoare de garanţie de la Fondul Naţional pentru Grantarea Creditelor pentru IMM-uri în valoare de 2,4 milioane lei.
Creditul nu a fost restituit, astfel încât banca a demarat procedura executării.
DIICOT arată că în urma audierii funcţionarilor bancari din cadrul CEC Bank Alba Iulia (Cerbeanu Valentin, Costea Aura Roxana, Mihailov Florentina Daniela, Roiu Pavel Cristian, Alexandru Manuela, Botez Elena, Istrate Dumitru Constanţa şi Popescu Nicoleta) s-a constatat că în sediul unităţii, în afară de denunţătorii Tudoriu Marin şi Sintu Ioan, persoanele ce figurau ca asociaţi şi administratori ai SC Ancuta SRL, s-a prezentat sub identitatea falsă de "Mihai Stancu" suspectul Mihai Stan, care a fost recunoscut de pe planşa foto de funcţionari "ca fiind persoana ce s-a recomandat a fi director general al SC Ancuta SRL, prezentând o carte de vizită în acest sens, înscris aflat la dosarul crizei".
"De asemenea, în sediul sucursalei s-a prezentat numitul Toma Mihai ca garant fidejusor. De întocmirea în fals a certificatelor de depozit cereale prezentate ca garanţie pentru creditul de 10,7 milioane lei s-a ocupat Stanci