Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că "ediţia adăugită şi revăzută" a programului de guvernare al USL va fi dată publicităţii săptămâna viitoare, documentul urmând să arate că alianţa aflată la guvernare nu este una de "conjunctură".
"În programul de guvernare, în articulaţiile sale, care sper săptămâna viitoare să fie dat publicităţii, actualizat – ediţia revăzută şi adăugită – ediţia la zi, să fie evident lucrul acesta: nu este o alianţă de conjunctură şi ne-am terminat deloc menirea. Ba, am spune că partea cea mai importantă începe, pentru că noi nu ne-am unit ca să câştigăm nişte alegeri, că nu avem ce face cu ele câştigate", a spus Antonescu la RTV.
Preşedintele PNL a precizat că în acest moment pericolul pentru USL nu mai vine de Palatul Cotroceni, respectiv de la Traian Băsescu.
"Suntem prea puternici ca să mai căutăm pericole în altă parte şi să nu fim atenţi la pericolele care pot veni de la noi", a mai afirmat Antonescu.
Cu toate acestea, liderul PNL a susţinut că nu are niciun reproş faţă de actuala echipă guvernamentală condusă de Victor Ponta.
"N-am niciun reproş la adresa guvernării lui Victor Ponta, la adresa niciunuia dintre miniştrii săi, eu cred că a fost o echipă care a venit într-un moment foarte dificil şi care a făcut tot ceea ce se putea face", a spus preşedintele PNL.