Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat reţinut după ce ŞI-A UCIS CONCUBINA cu 18 lovituri de cuţit, în faţa fiicelor ei. "Tu urmezi" - mesajul primit de o altă femeie

Publicat in Gandul, vineri 2 noiembrie 2012 · ·

Un bărbat din judeţul Harghita a fost reţinut, vineri, de procurorii din Covasna, el fiind suspectat că şi-a ucis concubina cu 18 lovituri de cuţit, crima având loc într-o garsonieră din Sfântu Gheorghe în care se aflau, la acel moment, şi cele două fetiţe ale victimei.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, procurorul Marcel Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că instituţia a început urmărirea penală faţă de un bărbat din judeţul Harghita pentru omor deosebit de grav, acesta fiind suspectat că şi-a ucis concubina cu 18 lovituri de cuţit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victima, o femeie în vârstă de 34 de ani, a fost găsită moartă, joi, într-o garsonieră din Sfântu Gheorghe, unde locuia împreună cu cele două fetiţe ale ei, una în vârstă de doi ani şi două luni şi cealaltă de două luni.

Proprietara apartamentului a găsit-o pe femeie, care închiriase locuinţa, şi a anunţat Poliţia.

După examinarea cadavrului de către medicul legist, s-a constatat că victima avea 18 plăgi înjunghiate.

Potrivit Parchetului, proprietara apartamentului a primit, joi, pe telefonul său mobil un mesaj de pe telefonul victimei, care avea următorul conţinut: "Tu urmezi".

Principalul suspect era Marton Albert, concubinul victimei, cei doi nelocuind împreună.

Bărbatul avea telefonul mobil care aparţinea victimei, astfel că el a fost localizat, fiind găsit vineri dimineaţă, sub un pod din municipiul Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita.

Potrivit sursei citate, bărbatului i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, el fiind reţinut şi urmând ca Parchetul să propună Tribunalului Covasna arestarea sa pentru omor deosebit de grav.

Procurorul Marcel Antonescu a menţionat că fetiţele victimei, care se aflau în garsonieră în momentul producerii crimei, au fost internate la Spitalul de Pediatrie din Sfântu Gh

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu un oficial european, de la alegerea sa ca președinte

HotNews acum 4 ore
Președintele ales se va întâlni miercuri seară cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat surse politice pentru HotNews. Ulterior, și Parlamentul European a confirmat, într-un comunicat de presă, că Metsola va avea o „întâln

CCR anunță când va analiza contestația lui George Simion pentru anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că cererea liderului AUR, George Simion, în care acesta a solicitat anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezindețiale, va fi dezbătută într-o ședință d

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

Rubio evită să-l numească pe Putin „criminal de război”

Mediafax acum 16 minute
În cadrul unei audieri tensionate în Congres, reprezentantul democrat Bill Keating i-a reamintit lui Rubio criticile sale anterioare la adresa lui Putin din perioada când era senator şi l-a întrebat dacă îşi menţine opinia. „Au fost comise crime în

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 9 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Ilie Bolojan despre alegeri: Au fost desfăşurate în bune condiţii

Mediafax acum 4 ore
Declaraţiile au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă convocate pentru prezentarea bilanţului de 100 de zile la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui interimar căruia i se finalizează mandatul, alegerile au fost bine organizate

Primarul din Sinaia, arestat preventiv! Decizie definitivă

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea de Apel București a respins, miercuri, 21 mai 2025, ca nefondată, contestația depusă de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea. Astfel, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul m

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 4 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

CCR dezbate joi cererea lui Simion de anulare a alegerilor! Este ”un înscris, în formă scanată”

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a anunțat că va dezbate joi dimineața cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a alegerilor prezidențiale câștigate de Nicușor Dan. CCR menționează faptul că a primit un înscris, în formă scanată, semnat olograf în cop

Vremea

București
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

11°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

21°
mie.

9°/24°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

15°
mie.

12°/19°
joi

12°/19°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

7°/21°
joi

9°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

18°
mie.

12°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/14°