Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să sesizeze Poliţia cu privire la 42 de site-uri care difuzează filme şi seriale fără să respecte legislaţia audiovizualului şi fără să deţină drepturile pentru conţinutul transmis. CNA a analizat, în şedinţa de joi, o adresă primită de la SC Pro TV SA, care a semnalat existenţa a 42 de site-uri care oferă servicii media audiovizuale la cerere, fără a deţine drepturi pentru conţinutul difuzat şi fără să fi notificat consiliul, aşa cum prevede Decizia CNA nr. 320 din 2012. Articolul 41 din această decizie prevede că, până la data de 3 septembrie 2012, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere din România aveau obligaţia să completeze şi să transmită la CNA cererea de notificare. Nerealizarea notificării în termenul respectiv "determină încetarea dreptului de a furniza servicii media audiovizuale la cerere", potrivit aceluiaşi articol. "Furnizorii serviciilor media la cerere au obligaţia de a notifica CNA cu privire la această activitate. Până la această dată au fost notificate (la CNA, n.red.) opt astfel de servicii.
Pro TV ne-a informat însă cu privire la desfăşurarea ilegală a unor asemenea servicii pe internet, care încalcă drepturile de autor pe care le deţine. CNA va sesiza Poliţia în vederea identificării responsabililor de site şi a clarificării răspunderii legale", a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA, după luarea deciziei.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să sesizeze Poliţia cu privire la 42 de site-uri care difuzează filme şi seriale fără să respecte legislaţia audiovizualului şi fără să deţină drepturile pentru conţinutul transmis. CNA a analizat, în şedinţa de joi, o adresă primită de la SC Pro TV SA, care a semnalat existenţa a 42 de site-uri care oferă servicii media audiovizuale la cerere, fără a deţine drepturi pentru conţinutul dif