Jucătorul ucrainean de tenis Serghei Bubka junior, fiul de 25 de ani al fostului mare săritor cu prăjina, se află internat în salonul de Reanimare al Spitalului George Pompidou din Paris.
Serghei Bubka, mai cunoscut drept fiul fostului mare atlet, dar și ca iubit al Victoriei Azarenka (locul 1 în clasamentul WTA), a căzut de la etajul trei al unui apartament din Paris! Incidentul căruia i-a căzut victimă jucătorul de tenis s-a petrecut în timpul nopții.
Ce s-a întâmplat? Aflat la o petrecere desfășurată în casa unui prieten și văzându-se închis în baie, Serghei (locul 186 ATP) a încercat să ajungă în camera învecinată prin exterior. Și-a pierdut echilibrul și a căzut, alegându-se cu multiple fracturi. Era ora 6.45 a zilei de joi, conform martorilor oculari.
Conform presei străine, sportivul s-a aflat în comă, fiind internat în salonul de Reanimare al Spitalului George Pompidou din Paris. Medicii au anunțat că Bubka junior își revine încet-încet, începându-și deja programul de recuperare. Totodată, deși doctorii precizează că Bubka junior se află într-o stare gravă, viața nu-i este pusă în pericol.
În acest timp, Bubka senior se află la București, unde participă la festivitățile ocazionate de centenarul Federației Române de Atletism. Este posibil ca el să-și anuleze prezența la petrecere, pentru a putea fi alături de fiul său.