Comentează aici cu redactorii ProSport.ro.
Becali e maneaua fotbalului românesc. Dacă îţi place şi-l asculţi, eşti etichetat repede drept "cocalar" sau "gherţoi". Eşti dubios. În cazul în care nu-ţi merge la inimă, automat devii elitist, fandosit şi făţarnic. Gusturile "alese", şi-aşa puţine, nu pot fi decât "anti".
A treia cale nu există. Într-o ţară obişnuită cu alb şi negru, să ai ochi pentru nuanţe atrage riscuri mai ceva ca driblingul lui Sânmărtean pentru Piţurcă. Nu poţi să fii propriu, autentic, pe drumul tău. Orice ieşire din rând te face suspect. Un frustrat.
Becali ne-a încolonat pe toţi. Suporteri, spectatori, jucători, antrenori, televiziuni, ziare, site-uri, suntem pe rând luaţi în colimator: becalioţi, sclavii lui Gigi! Uităm, însă, prea uşor un lucru atât de evident: cu toţii suntem vinovaţi pentru existenţa lui! Nu, nu e vorba despre vreo vină religioasă, culpă etică sau cine ştie ce altă bazaconie, ci pur şi simplu de măsura şi croiala noastră. Becali e ca noi: născut din noi, crescut între noi, ridicat dintre noi.
Văd asta după fiecare victorie a Stelei. Acel "sus, sus, sus!" nu e doar dorinţa fanilor de a fi părtaşi cumva la succesul echipei şi al patronului, ci şi un fel de a arde etapele. Dar a arde etapele înseamnă a fi kitsch. Adică becalioţi, ceea ce suntem cu toţii, fie că o recunoaştem sau nu.
Comentează aici cu redactorii ProSport.ro.
Becali e maneaua fotbalului românesc. Dacă îţi place şi-l asculţi, eşti etichetat repede drept "cocalar" sau "gherţoi". Eşti dubios. În cazul în care nu-ţi merge la inimă, automat devii elitist, fandosit şi făţarnic. Gusturile "alese", şi-aşa puţine, nu pot fi decât "anti".
A treia cale nu există. Într-o ţară obişnuită cu alb şi negru, să ai ochi pentru nuanţe atrage riscuri mai ceva ca driblingul lui Sânmărtean pentru Piţurcă
