… pentru ca, parafrazandu-l pe Vlahuta, parca, nu de nesimitire ma cutremur, ci de nesimtirea ei. De ne-mai-simtirea nesimtirii. De nesimtirea nesimtirii, adica. Exemple de nesimtire se gasesc cu duiumul – de la cele mici, de care te izbesti la tot pasul, la cele imense, uriase chiar, de care te izbesti … de-asemenea la tot pasul. Calcam zilnic, cum s-ar zice, nu pe cadavre, ci pe nesimtiri. De la nesimtirea functionarului public, la cea a Elenei Udrea. De la nesimtirea celui care vinde si cumpara examene, la cea a lui Crin Antonescu. De la nesimtirea PDL-ista, la cea USL-ista. Politic vorbind, asadar, nesimtirea nu poate fi un criteriu de departajare. Nesimtirea nesimtirii, insa, da. De aceea se cuvine diagnosticata si aratata cu degetul mai abitir chiar decat nesimtirea de ordinul I.
Altminteri, tot calcand zilnic pe nesimtiri, precum soldatii pe cadavre, ajungem sa nu ne mai pese. Pana si soldatii aia mai au simptome post-traumatice, mai viseaza urat noaptea. Noi, nu. Nesimtirea nesimtirii.
Sa luam cazul cel mai evident – plagiatul lui Ponta. Iarasi, dom’le ?, ma vor apostrofa multi. Ai facut o obsesie cu plagiatul asta ? Nu ti-a trecut ? Nu, si nici n-o sa-mi treaca, pentru ca genul acesta de apostrofari mi se par mai periculoase chiar decat plagiatul lui Ponta, cat mi se pare acesta de piatra unghiulara pe care se sprijina toate nesimtirile din ultimul an. Pentru ca plagiatul lui Ponta, un caz exemplar, e o nesimtire crasa care ataca temelia oricarei natiuni – educatia. Pe urmele plagiatului lui Ponta calca si Gigi Becali si Dan Diaconescu, dar si Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, sau Mircea Diaconu. Pe partia deschisa de plagiatul lui Ponta calca legiuni care distrug, ca termitele, ce-a mai ramas din fibra morala a acestui popor. De ce sa ne ascundem dupa degete ? Pentru ca ne frica de cuvinte sau pentru ca nu credem in concepte precum « fibra mor
