Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a elaborat, alături de alţi parteneri, un sistem de identificare a destinaţiilor de ecoturism din ţara noastră, destinaţii care se pot reuni, ulterior, într-o reţea naţională de profil, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Prin implementarea acestui proiect, destinaţiile care îndeplinesc anumite criterii pot obţine statutul de destinaţie ecoturistică şi pot obţine o vizibilitate sporită pe piaţa internă şi externă, prin includerea în campaniile naţionale de promovare turistică derulate de minister.
Ministrul Eduard Hellvig a declarat: "La doar câteva săptămâni de la publicarea, de către minister, a indicatorilor de evaluare pentru potenţialele destinaţii de ecoturism, trei destinaţii au aplicat deja pentru obţinerea acestui statut. Este vorba de zona Băile Tuşnad, de Târnava Mare şi de zona Defileul Crişul Repede - Pădurea Craiului. Fiind un sistem voluntar de clasificare, lansăm astăzi o nouă invitaţie şi altor administratori de arii protejate de a crea parteneriate locale şi de a participa la acest proiect. Adoptarea, la nivel naţional, a unui sistem de identificare a destinaţiilor româneşti de ecoturism, reprezintă o contribuţie extrem de importantă pentru dezvoltarea acestui segment al turismului".
F.A. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a elaborat, alături de alţi parteneri, un sistem de identificare a destinaţiilor de ecoturism din ţara noastră, destinaţii care se pot reuni, ulterior, într-o reţea naţională de profil, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Mi