Pentru pictorul Marin Gherasim, personalitate marcantă a artei româneşti - profesor universitar, membru fondator al Grupării 9+1 - perioada comunistă a fost dificilă, dar credinţa în alegerea drumului său în artă i-au dat forţa de a nu abandona. Cum, însă, şi cu ce preţ ? Nu a fost un dizident, dar şi-a apărat convingerile. A fost consecvent nu numai în privinţa păstrării crezului său, ci şi a mesajului conţinut în unele lucrări care înfierau greşelile regimului şi, ca atare, consecinţele acestora asupra individului, în general, şi a artistului, în special, dar şi asupra spaţiului construit; a cetăţii. Şi-a asumat, în acest fel, "un risc de viaţă"...

"Eu şi generaţia mea, în parte, am reuşit să supravieţuim tocmai pentru că ne-am păstrat credinţa şi am făcut ceea ce ne-am propus. Şi pentru că am considerat întotdeauna că, a face artă, nu este o chestiune care ţine numai de talent, nu este o manufactură, ci este o credinţă, un crez şi nevoia exprimării acelui crez, prin simboluri, pot spune ca pictura m-a salvat, mărturiseşte artistul, născut în 1937, la Rădăuţi, Bucovina.

În expoziţia de la Biblioteca Naţională, cele trei lucrări ale pictorului - "Homo Artifex" (Omul artificial), "Urban" şi "Cetate şi armuri, realizate în anii ''70 - sunt elocvente prin forţa mesajului conţinut: revolta artistului faţă de măsurile opresive ale regimului la adresa insului sau faţă de distrugerea oraşului. "Homo artifex" deţine recordul la respingerea repetată la saloanele de artă. "Eu nu am fost ceea ce se numeşte un dizident, dar mi-am apărat convingerile. De fiecare dată, am vrut să-i provoc puţin pe oficialii regimului. Compoziţia reprezintă două personaje în cuşti; fiecare în cuşca lui. Compoziţia a fost, evident, refuzată; niciodată nu se spunea motivul, deşi acesta era, clar, ideologic. Însă unii dintre cei care făceau selecţia îşi dădeau seama că nu aveau ce să