Elevii de clasa 0 şi cei de clasa I, din satul Bordeştii de Jos, au făcut ora de religie în biserica parohială, în baza unui mai vechi proiect de colaborare, semnat între unitatea de învăţământ şi biserică. Profesorul Laurenţiu Rotaru a considerat că este folositor pentru micuţi să facă ora de religie în sfântul lăcaş. „Una din lecţiile din manualul de religie este dedicată locaşului de cult, în cuprinsul căreia se încearcă iniţierea micilor vlăstare cu unele noţiuni generale despre părţile componente ale bisericii: turla, pridvor, altar, catapeteasmă, clopotniţă, clopot. Acest lucru ne-a motivat să-i ducem pe micuţi la Casa Domnului, spre a le prezenta pe viu diferite lucruri despre biserică, de aceea am apelat la părintele nostru din sat“, a declarat profesorul Laurenţiu Rotaru.
Părintele Cristi Muscalu a mers la şcoală, apoi, împreună cu elevii şi profesorul, a mers la biserică. Le-a prezentat elevilor ritualul de închinare la intrarea şi la ieşirea din biserică, prezentându-le ulterior părţile componente ale locaşului de închinare. De asemenea, le-a prezentat toate mijloacele fixe şi mobile ale ansamblului parohial, dar şi cum se pictează o biserică, având în vedere că locaşul de închinare se află în şantier de pictură. Copiii au fost impresionaţi de minunile vizuale ce ies din pensula zugravului bisericesc.
La sfârşit, cei mici au rostit rugăciuni, după care au primit din partea părintelui daruri, constând în dulciuri şi iconiţe, acest lucru aducându-le un plus de bucurie tuturor. „Considerăm că aceasta este atitudinea pe care trebuie să o urmeze şi alţi profesori de religie, căci ce folos ar fi dacă vorbim de biserică şi Dumnezeu la cursuri, iar la slujbe sunt prezenţi doar cei mai în vârstă. Ori temeliile unei biserici vii, care are perspectivă în viitor, trebuie să fie aşezate pe terenul solid pe care îl reprezintă inimile pruncilor. Mai mult