În această secţiune a eXplore dance festival-ului fantezia a fost regină, punctul lui forte fiind însă spectacolul booty Looting al belgianului Wim Vandekeybus şi al companiei sale Ultima Vez.
În ritm vertiginos, avalanşa de spectacole şi performance- uri continuă să se succeadă în cadrul ediţiei din acest an a eXplore dance festivalului: seară de seară câte un nou spectacol, uneori chiar două sau trei performance- uri în aceeaşi după amiază.
Am urmărit, în continuare, o bună parte dintre ele, majoritatea la Centrul WASP dar şi în alte locaţii. Astfel, ineditul dans din spaţiul aerian al italienilor Marianna Andrico, care semnează coregrafia şi Aldo Aliprandi, creatorul design-ului de sunet şi lumină, l-am văzut pe peretele Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, din faţa fântânii de la Universitate. În locul unui spaţiu scenic în care cele trei interprete, Georgia Maurizio, Giulia di Marcantonio şi Marianna Andrico, să plece cu picioarele de pe pământ, ele se mişcau pe suprafaţa verticală a zidului, ca spălătorii de geamuri ancoraţi de frânghii. Un spaţiu în care, în dansul şi răsucirile lor, se sprijineau doar din când în când, cu mâinile şi picioarele, de peretele Universităţii, luându-şi astfel avânt, uşor purtate de vânt sau de propriile lor impulsuri. Toate celelalte spectacole le-am văzut la Centrul WASP. Le consemnez pe cele mai multe, oprindu-mă cu precădere asupra celui mai marcant dintre ele, spectacolul companiei belgiene Ultima Vez, desfăşurat trei zile la rând.
Aşadar, pe un concept de Jan Beneš (CZ), simpaticii muzicieni Tereza Benešová şi Dragan Stojcevski, şi-au început spectacolul prin scoaterea la lumină a celui de al doilea, dintr-un maldăr de acordeoane stivuite peste el. Apoi corpurile lor, în continuă mişcare, în timp ce cântau, pe rând, la toate aceste acordeoane, poziţionate felurit, se armonizau