Un cuplu vine dinspre Teatrul Naţional şi trece braţ la braţ pe lângă Intercontinental, lăsând în urmă frânturi de fraze scandalizate.
Ea are în jur de 35 de ani, e coafată şi vorbăreaţă. El, de aceeaşi vârstă, dar tăcut şi supus. Dă din cap când o aude spunând că „unele lucruri trebuie să rămână sfinte", „a fost un fel de Vacanţa Mare" şi că „îţi trebuie multă ţigară ca să scorneşti aşa ceva". Siajul nemulţumirii lor e o sursă fascinantă de documentare, dar nu mă face deloc să uit că tocmai am asistat la ceea ce aş numi, fără teama sau jena de a folosi cuvinte mari, la o capodoperă a postmodernismului teatral.
„Visul unei nopţi de vară", spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul Naţional din Iaşi, uluieşte prin complexitatea mijloacelor narative şi poate fi un hit mondial, dacă ajunge la festivalurile potrivite. Lângă Silviu Purcărete e un loc rezervat pentru Radu Afrim, un regizor care poate arăta mai mult în Occident ce înseamnă teatru românesc de şcoală nouă.
Primul Shakespeare din cariera lui Radu Afrim se traduce printr-un spectacol care merge în toate direcţiile. În primul rând, libertatea de mişcare a textului este totală: Afrim remodelează visul livresc al lui Shakespeare amestecând replica originală cu limbajul colocvial; ia text şi-l transformă în muzică live, ia cuvânt şi-l transformă în onomatopee, totul pe un ton firesc şi inteligibil, care nu sugrumă ostentativ povestea, ci, dimpotrivă, îi dă cursivitate şi prospeţime. Naraţiunea lui Afrim aleargă. E ca un cal priponit în poveste, dar cu un frâu larg, care are ca rază de acţiune tot universul. În cazul de faţă, universul e o discotecă, iar viaţa e un loc în care mergi să te distrezi.
SHAKESPEARE PE OLTENEŞTE
În al doilea rând: culoare. Evadarea în sex, narcotice şi alcool este puternic împinsă de la spate de criza economică din Atena anului 2012, timp în care Afrim
