Prelungită la infinit, boala cu cofrete de tip „Moartea”, a devenit incurabilă. Se repară într-un loc, se înlocuiește în altul, și tot așa și iar așa, până apare iar, în altă parte, fără ușiță cu sârmele lucitoare la vedere.

Marți seara, la Palatul Cultural, o lume selectă l-a ascultat pe Emil Hurezeanu, într-o liniște de catedrală, de fapt la fel l-am ascultat încă din vremea Europei Libere până astăzi. N-a vorbit despre cofrete și capace de canal, a vorbit despre Arad și arădeni în evoluția lor, dinainte de 1918 și după. Ca analist versat și imparțial, domnia sa a demonstrat că noi, arădenii, suntem unici printre toate orașele românești. Cultură și mentalitate europeană ne-am creat-o singuri, noi românii, împreună nemții, sârbii, ungurii și evrei, cu care am îndurat împreună cele rele și ne-am bucurat la cele bune. După ce ne-a ocupat armata sovietică, cu doctrina comunistă, străină și dușmănoasă, toate au deviat de la normalitatea românească. Păcat, nu ne-am vindecat nici astăzi, iar decăderea ce a urmat se poate demonstra. Atât ne-au înrăit și ne-au chinuit, să ne pierdem noțiunea de patrie. De trei ori ne-au schimbat imnul naţional și vreme de 45 ani ne-au fost retezate vârfurile, cu secera și ciocanul, să fim toți umili, toți săraci, toți la bloc și cu o butelie de la sindicat. Noua educație comunistă, „măi frate”, a fost predată peste tot, tuturor românilor, mai ales în temnițe, la Pitești, la Sighet și la Jilava, la ocnă. Emil Hurezeanu ne-a făcut o demonstrație magistrală despre bolile cu care ne-au inoculat comuniștii. Avea dreptate.

Și atunci să revenim la cofrete. Debandada cu cofretele electrice, mai ales și cele de gaz a apărut în ultimi ani. Atunci când n-a mai contat calitatea și modul cum își face fiecare datoria.

Priviți acum stâlpii de iluminat, sunt opere de artă, cu decorațiuni din turnare și inscripția „Astra 1938”, iar p